Ținuturi legendare
Bucsupad - Cristești

Bucsupad - Cristești

La sud de Cristești, între râurile Mureș și Niraj se înalță un munte al cărui vârf se numește Búcsúpad. Conform unor opinii vârful a fost numit după faptul că în perioada de dinainte de reformă acesta a fost un loc de pelerinaj (búcsú). Însă, conform unei alte tradiții povestea acestui loc este mult mai tristă: aici își luau rămas bun rudele și iubitele de la bărbații secui care plecau la luptă. Conform scriitorului Orbán Balázs rămasul bun a fost un moment impresionant: părinții au binecuvântat armele luptătorilor și le-au spus: „Luptă cu această armă în așa fel, încât să aduci cinste mie și patriei tale!”. Familiile vitejilor i-au însoțit pe aceștia până aici și pe mulți dintre ei i-au văzut aici, la Búcsúpad, pentru ultima oară. De-a lungul secolelor locuitorii satului Cristești au trăit multe momente de neliniște și pustiire. În anul 1600 soldații generalului Giorgio Basta nu i-au ucis doar pe locuitorii satului Cristești aflați pe fugă, ci au dat foc și bisericii lor fortificate. Mai târziu Transilvania a fost ocupată de armate poloneze și tătare care au jefuit satul – pentru o perioadă mai lungă satul a fost numit Pusztakeresztúr Cristești pustiu). În această localitate s-a născut una dintre cele mai renumite personalități ale medicinei maghiare din Transilvania în secolul al 19-lea, Knöpfler Vilmos, care a îndeplinit de asemenea și funcția de deputat. Înființarea spitalului din Târgu Mureș se leagă de numele acestuia. El a construit castelul din Cristești care mai târziu a căzut pradă focului. Astăzi, Cristești aproape că a devenit parte a orașului apropiat Târgu Mureș, iar principalele obiective turistice ale localității le reprezintă bisericile reconstruite de mai multe ori de-a lungul secolelor. Turiștii pot vizita și astăzi locul de rămas bun Búcsúpad aflat la marginea satului Cristești care nu reprezintă locul renunțării, ci locul speranței revederii: iubitele luptătorilor secui au crezut întotdeauna în revenirea soldaților. Astfel cuvintele lor de rămas bun au fost următoarele: „Întoarce-te în așa fel, încât să te pot îmbrățișa cu mândrețe!” Locul de rămas bun Búcsúpad ne amintește de vitejia, fermitatea și simplitatea spartană a secuilor. Dacă urcăm acest deal, să ne gândim la mamele, tații și miresele care au privit orizontul cu speranță, așteptându-i pe cei dragi. 

Află mai mult
Zânele și comorile din Cetatea Păgânilor - Band

Zânele și comorile din Cetatea Păgânilor - Band

Dealul denumit Cetatea Păgânilor se înalță între satele Șincai și Band și chiar dacă astăzi este folosit ca teren arabil, oamenii susțin că într-o pivniță secretă a cetății se țineau ascunse comori. În trecut pe acest deal se înălța o cetate: cetatea lui Șincai, după care a fost numită și localitatea. Conform vorbei din popor, în trecut locuitorii cetății i-au prezentat jertfe aici conducătorului lor, așa cum cerea religia străveche. Comorile cetății au fost ascunse sub cetate, într-o pivniță secretă. Însă oamenii spun că aceste comori au fost păzite de două zâne, și degeaba încearcă cineva să le găsească, că acestea se pot obține doar atunci când zânele părăsesc pivnița pentru scurt  timp ca să facă baie în lacul din apropierea satului Band. Au existat foarte mulți vânători de comori care au încercat să le găsească. Un cioban se afla cu turma lui exact lângă intrarea pivniței, atunci când zânele au părăsit comorile și acesta a reușit să intre în pivnița păzită de o ușă de fier. Ciobanul a intrat de două ori în pivniță ca să-și umple cojocul cu aur, însă fiind foarte lacom, a intrat și pentru a treia oară – dacă nu ar fi făcut așa, probabil că și stră-strănepotul său ar fi putut trăi în bogăție. Între timp zânele s-au întors, iar ușa s-a încuiat după ele. Ciobanul a rămas prizonier în pivniță timp de șapte ani, înfometat și însetat, până când ușa s-a deschis din nou. Când a ieșit la suprafață, și-a pierdut vederea din cauza luminii puternice. A trăit ca un cerșetor, astfel fiind pedepsit pentru lăcomia sa. Însă această poveste nu le-a tăiat cheful vânătorilor de comori să pornească în căutarea comorilor – din fericire, deoarece astfel au fost descoperite niște vestigii din epoca avară, dar și obiecte arheologice din epoca bronzului și din epoca romană. În secolele XVI-XVII mai multe sate mici au fost atașate la această localitate, care nu mai există în ziua de azi – pe teritoriul acestora din urmă au fost descoperite ruinele unei localități din epoca romană și niște monede vechi – chiar dacă acestea nu au făcut parte din comorile zânelor. Comuna Band reprezintă un nod rutier important deoarece prin centrul localității trec acele drumuri județene care duc la Cluj-Napoca prin Iernuț și Sărmașu. Aici s-a născut medicul, poetul și traducătorul Agyagási Károly, pictorul maghiar Siklódy Tibor, precum și handbalista Mátéfi Eszter. În afară de cetatea medievală deja menționată, lângă această localitate au mai fost și niște conace deosebite, care însă nu se mai există, deoarece o mare parte a satului a ars în anul 1857. Dacă vizităm localitatea Band și împrejurimile acesteia, odată ajunși la dealul numit Cetatea Păgânilor să ne amintim de povestea nefericită a ciobanului și de morala acestei povești: o bucată de pâine valorează mai mult, decât un sac de aur. Iar dacă ne este foame, gazdele mărinimoase din Band ne servesc cu plăcere o bucată de pâine. 

Află mai mult
Iștan-tău – Câmpia Transilvaniei

Iștan-tău – Câmpia Transilvaniei

Cel mai frumos și misterios lac din Câmpia Transilvaniei se găsește printre dealurile dintre satele Band, Mădăraș și Șincai. O caracteristică interesantă a lacului este faptul că acesta nu este alimentat de niciun izvor sau pârâu și nu are nici scurgere. Se numește Iștan-tău deoerece conform legendei s-a format ca o pedeapsă acordată de Dumnezeu (Isten – Dumnezeu). Conform tradiției populare, în trecut, oamenii care trăiau aici erau răi și se certau mereu. Răutatea oamenilor l-a întristat pe Dumnezeu, de aceea a încercat să îi îndemne, prin diverse semne, să fie mai buni. După mai multe avertizări regiunea a fost lovită de o furtună uriașă – locuitorii dându-și seama că aceasta nu a fost doar o simplă furtună, întrucât unul dintre dealuri a fost lovit de o putere grea și neagră (mânia lui Dumnezeu) care i-a tăiat vârful, ca și cum ai tăia un colț de pâine. Aceasta a fost o lecție bună pentru locuitorii zonei, care astfel nu s-au mai certat niciodată. Iar pe vârful dealului – în urma impactului – s-a format un lac interesant. Din cauza formei de lacrimă mulți consideră că lacul este de fapt lacrima lui Dumnezeu, care a fost foarte trist din cauza răutății umane. Conform unei teorii științifice, dealul ar fi putut fi lovit de meteoriți, iar în craterul format s-a creat lacul Iștan-tău. Scriitorul Orbán Balázs a scris despre acest lac în următorul fel: „la data de 4 septembrie 1852, între orele 17 și 18 cerul a fost senin, totuși s-a auzit un tunet puternic urmat de niște lovituri intermitente, iar judecătorul (Vaszilui Tyifor din Band), care era la pescuit într-o barcă pe lac, a văzut un obiect mare, înflăcărat, care a căzut în lac, generând valuri mari; în același timp, mai multe obiecte înflăcărate au căzut lângă lac.” După toate probabilitățile, această descriere reprezintă căderea unui meteorit, ceea ce este dovedită și prin faptul că localnicii au reușit să adune vreo șaizeci de roci deosebite. Conform vorbei din popor, apa lacului face câteodată valuri mari, ceea ce înseamnă că cineva în apropiere face o răutate,  care îl supără pe Dumnezeu. Conform unei alte legende, lacul a înghițit un bătrân, cu tot cu vaci și căruță, deoarece a înjurat pe malul lacului pentru că vacile nu au vrut să bea din apa tulbure. Dacă vrem să ajungem la Iștan-tău trebuie să părăsim drumul național între satele Band și Grebeniș, la Drăculea Bandului. De acolo, un drum de pământ ne va duce până la vârf. Ajungând la vârf, putem admira un peisaj excepțional, pitoresc: suprafața lacului este netedă și zona este foarte frumoasă. Cunoscând condițiile de formare a lacului, nu este recomandat să înjurăm sau să facem ceva rău în apropierea lacului, însă putem admira creațiile lui Dumnezeu, care sunt foarte frumoase, în ciuda faptului că au fost create de supărare. 

Află mai mult
Pedeapsa lui Dumnezeu - Culpiu

Pedeapsa lui Dumnezeu - Culpiu

Una dintre cele mai frumoase localități din Câmpia Transilvaniei se găsește lângă Nagyerdő (Pădurea Mare). Conform scriitorului Orbán Balázs, „acest sat se întinde într-o vale foarte frumoasă, înconjurată de munți, care impresionează pe toată lumea, dar mai ales pe cei care s-au născut în zone muntoase: satul este înconjurat de păduri dense și frumoase, demne de a purta numele de Nagyerdő (Pădurea Mare), acestea fiind cele mai mari și mai frumoase păduri din Câmpia Transilvaniei”. Lângă sat se află o prăpastie, despre care localnicii cred că s-ar fi putut forma în urma unei năpaste de la Dumnezeu, ca pedeapsă pentru un cioban. Din cauza unor ploi îndelungate ciobanul și-a dus oile la păscut pe terenurile altora în timp ce gazdele și-au ținut animalele în grajduri. Dumnezeu a văzut faptele ciobanului și l-a pedepsit: pământul s-a prăbușit sub turmă, înghițind atât oile, cât și ciobanul. Conform legendei, aceștia sunt și astăzi în prăpastia din Culpiu. Satul se află la nord-vest de orașul Târgu Mureș, la o distanță de 14 km de acesta, în imediata vecinătate a dealului Korhány și poate fi accesat cu ușurință și de către turiști. Satul este administrat de comuna Ceuașu de Câmpie, aflată la o distanță de doar 10 kilometri. Un mic lac, pădurile, câmpiile și dealurile pitorești situate în apropierea văii Comlod fac acest loc și mai frumos. Dealurile care înconjoară satul oferă o priveliște spectaculoasă asupra zonei. În urmă cu mai multe veacuri, pe unul dintre aceste dealuri, denumit Borșoș, se înălța o cetate. Conform legendei, în locul numit Vérpad (eșafod) a avut loc o luptă pentru cucerirea cetății. Numele dealului vine de la faptul că Borsos Tamás, diplomatul apreciat al principelui Bethlen Gábor – care a construit cetatea din Târgu Mureș - a fost proprietarul acestui loc. Și familia nobiliară Kuun avea un conac în Culpiu, însă acesta a fost demolat în anul 1912. Conform datelor istorice, pădurea Bocsok, aflată în apropiere, a fost donată în anul 1605  de către principele Bocskai István celor unsprezece luptători din Culpiu care au luptat în bătălia de la Edelény, însă această scrisoare de donație nu se păstrează în satul Culpiu, ci în arhiva capitolului din Alba Iulia. Biserica medievală a satului Culpiu există și astăzi, aceasta fiind una dintre obiectivele turistice ale localității: mica biserică a fost construită din piatră brută. În anul 1708 a fost reconstruită, iar lângă biserică se înalță un turn din lemn. După reforma religioasă locuitorii satului care în evul mediu au fost catolici, s-au convertit la religia unitariană, iar mai târziu la calvinism. Vizita la acest sat ar putea fi o adevărată destindere pentru iubitorii dansului popular: dansul popular din Culpiu reprezintă o parte importantă a dansurilor populare specifice Câmpiei Transilvaniei, chiar dacă există din ce în ce mai puțini săteni care pot transmite mai departe aceste cunoștințe. Una dintre persoanele renumite care s-au născut în Culpiu este dansatoarea Szabó Teréz, căreia i-a fost acordat titlul de Maestru în Artă populară în august 2013. Merită să facem o tură și în zona dealurilor înconjurătoare: printre dealuri putem descoperi un mic heleșteu, iar în mijlocul lacului de la Culpiu se găsește un restaurant. Plimbându-ne printre dealurile abrupte și văile mici ar trebui să avem grijă să nu pățim la fel ca ciobanul care și-a dus turma la pășunile altora. 

Află mai mult
Zânele cetății Backa - Herghelia

Zânele cetății Backa - Herghelia

În inima Transilvaniei, într-o zonă pitorească de câmpie, se întinde satul Herghelia, la o distanță de doar unsprezece kilometri de Târgu Mureș. Nici nu este de mirare că în această zonă frumoasă au trăit odată zâne. Conform legendei, care se transmite și în prezent din tată în fiu, zânele au locuit în cetatea Backa, din apropierea satului Herghelia. Zânele au trăit în pace în cetate, până când în zona Câmpiei au început să se construiască tot mai multe biserici. Legenda spune că sunetul clopotelor le deranja  foarte tare pe zâne, iar acestea au trimis vorbă la Herghelia, să-i convingă pe săteni să nu mai tragă clopotele și să-și demoleze clopotnița. Cum era de așteptat, sătenii nici nu voiau să audă de așa ceva, iar zânele au luat refuzul lor drept declarație de război: în semn de răzbunare, au distrus toate bisericile din Câmpia Transilvaniei. Însă, la un moment dat, zânele au ajuns în dificultate: apa din fântâna cetății le-a secat și au fost nevoite să ceară ajutorul sătenilor. Aceștia însă nici nu le-au băgat în seamă. Setea a dus la evacuarea cetății Backa, iar zânele au părăsit această zonă. În prezent, această regiune legendară este renumită pentru alte obiecte turistice, ca de exemplu Centrul de Medicină Lifestyle sau pentru pădurile și câmpiile din împrejurimi, pentru aerul curat, izvoarele terapeutice, respectiv pentru biserica reformată din localitate. Conform legendei, înainte de Marea invazia tătară satul nu se afla în același loc ca și în prezent, ci se situa pe lângă pârâul din apropiere și avea numele de Herghelia Mare. Tătarii l-au jefuit, iar după anul 1666 locuitorii satului s-au mutat în locația prezentă a satului Herghelia (Mezőménes). Satul actual se întinde la poalele dealului Bocsok, într-o mică vale. Zona este adecvată pentru excursii ecvestre – chiar și numele localității referindu- se la faptul că, mai demult în această zonă erau crescuți cai. Dacă suntem norocoși, putem vedea și astăzi, în timpul unei plimbări călare în jurul satului, o zână în căutarea apei – însă să ne amintim mereu de faptul că, deși aceste ființe au distrus biserici în trecut, nu înseamnă neapărat că zânele sunt rele. 

Află mai mult
Cetatea Záhkő - Zau de Câmpie, Bod

Cetatea Záhkő - Zau de Câmpie, Bod

Conform legendelor legate de această localitate în apropierea satului Zau de Câmpie din prezent, pe un munte se înălța cetatea Záhkő în care trăia un domn numit Záh împreună cu fiul său, Bod. Tatăl și fiul mergeau des la vânătoare. Cu o ocazie, Bod a rămas în urmă și a întâlnit-o pe frumoasa fiică a pădurarului, de care s-a și îndrăgostit de-ndată. Însă tatăl lui  Bod n-a acceptat ca acesta să se căsătorească cu o fată mai săracă, sub rangul său, de aceea tinerii au fugit și s-au ascuns într-o casă din pădure. Plin de furie, Záh, nu doar că i-a urmărit, dar i-a  și lovit cu sabia pe îndrăgostiți. La puțin timp, tatăl și-a regretat fapta, blestemându-se  – iar în urma cuvintelor magice, cetatea s-a prăbușit, iar el a murit în lacul din apropiere. Cea mai semnificativă atracție turistică a micii localități situate pe malul pârâului din Câmpia Transilvaniei este castelul Ugron care a fost construit între anii 1909-1911 de către baronul Ugron István, diplomatul monarhiei Austro-Ungare, președintele Partidei Naționale Maghiare, curatorul Eparhiei Reformate din Ardeal. De-a lungul secolelor, localitatea Zau de Câmpie, respectiv pădurile și câmpiile înconjurătoare s-au aflat în proprietatea unor aristocrați transilvăneni, precum familiile Ugron, Aczél, Bethlen, Bánffy, Csontos și Wass. Castelul, construit după modelul castelelor medievale din Franța, se caracterizează printr-o anume numerologie: acesta dispune de patru turnuri (reprezentând cele patru anotimpuri), douăsprezece intrări (numărul lunilor dintr-un an), patru balcoane (o lună are patru săptămâni) și cincizecișidouă de încăperi (numărul săptămânilor dintr-un an). Nu mai este de mirare nici faptul că această clădire are 365 de geamuri – astfel, domnul castelului se putea uita pe o fereastră diferită în fiecare zi a anului. Există și o poveste legată de construirea castelului: baronul Ugron a dorit s-o primească pe iubita sa, prințesa Rusiei, într-un mod elegant, de aceea l-a rugat pe împăratul Fraz Jozef să-i permită să paveze  drumul dintre gară și castel cu monede de aur. Însă împăratul avea să-și dea acordul doar cu condiția ca aceste monede să fie așezate în poziție verticală, astfel încât să nu pășească nimeni pe chipul său. Drept urmare, planul lui Ugron a eșuat – acesta nu și-a întemeiat o familie, nu a avut copii și a trăit singur în castel până la moarte, în 1948. După această dată, castelul a devenit proprietatea statului. De-a lungul decenilor clădirea impresionantă a funcționat ca sanatoriu și orfelinat – în prezent poate fi vizitat de turiști. Lucrările de renovare a castelului încă nu au început. Sperăm că soarta castelului Ugron va fi diferită de cea a cetății Záhkő și că în câțiva ani turiștii îl pot admira așa cum a fost odinioară. 

Află mai mult

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay