Legends

Locul întrunirii Zânelor - Ghindari

Locul întrunirii Zânelor - Ghindari
Conform tradiției populare în apropierea satului Ghindari, situat pe malul stâng al Târnavei Mici, între două pârâuri, se afla cetatea unui ban secui, Maka. În timpul invaziei tătare și după această perioadă oamenii care au apărat cetatea s-au stabilit în regiunea deluroasă din jurul ei, și au înființat satul Ghindari (Makfalva; makk = ghindă) numit după castelanul cetății. După un anumit timp secuii au părăsit cetatea, însă aceasta nu a rămas mult timp neocupată. Conform unei legende locale, cetatea a fost ocupată de niște zâne voioase care cântau și dansau printre pereții vechi în fiecare noapte. Locuitorii satului Ghindari le-au îndrăgit pe zâne, datorită muzicii și cântecului lor au avut vise mai frumoase ca oricând. Însă, curând au venit vremuri mai tulburi, iar zânele blânde au fost nevoite să fugă către zone mai protejate, păduroase. Cetatea părăsită a început să se distrugă, locuitorii satului Ghindari au luat pietrele cetății, iar astăzi nu mai poate fi găsit locul exact al acesteia. Însă dealul pe care odată s-a înălțat cetatea poate fi vizitat și astăzi – localnicii l-au numit Locul de întâlnire al zânelor, păstrând astfel amintirea ființelor voioase. 

În secolul trecut, satul Ghindari a fost afectat de mai multe dezastre naturale: biserica reformată a fost distrusă de cutremure și alunecări de teren, însă aceasta a fost reconstruită și astăzi reprezintă unul dintre obiectivele turistice ale satului Ghindari. Localnicii consideră că renumitul conducător al răscoalei țărănești, Gheorghe Doja s-a născut în acest sat: dacă traversați satul, vizitați curia Dósa construită în anul 1813, în care funcționează muzeul etnografic. În trecut localnicii s-au ocupat de artizanat și de prelucrarea inului. Descendenții lor consideră și în prezent că zânele se întorc o dată pe an, la începutul lunii noiembrie, la locul fostei cetăți, se distrează până-n zori și dispar. Își vrăjesc locul lor de întâlnire, de aceea cerul de noiembrie se înnegrește și urmează vremea ploioasă. Însă în nopți limpezi și liniștite oamenii susțin că aud muzica voioasă a ființelor fabuloase. 

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay