Ținuturi legendare
Dealul mămăligii - Sângeorgiu de Pădure
Zona orașului Sângeorgiu de Pădure a fost odată locuită de zâne și uriași, iar conform tradiției populare unul dintre dealurile aflate în apropierea localității a fost numit după fapta unei zâne. Dealul mămăligii se înalță la marginea sud-estică a orașului. Conform legendei, un ciobănaș chipeș și-a dus turma la păscut pe acest deal. Soția sa însărcinată i-a pregătit merinde în fiecare dimineață, dar, într-o zi ciobănelul a uitat mâncarea acasă. Soția sa tânără a observat că mămăliga a rămas acasă și a pornit spre deal să-i ducă soțului mâncarea. Însă o zână rea a pus ochii pe ciobănașul chipeș, a deschis pământul sub femeie, iar aceasta a căzut în râpă. Locul în care s-a împrăștiat mâncarea a fost numit de popor: Dealul mămăligii. În apropierea orașului Sângeorgiu de Pădure se găsesc și alte obiective turistice unice : putem ajunge pe jos la renumitul lac de la Bezidul Nou sub care se află o întreagă localitate. Nu doar Dealul Mămăligii, ci și acest lac păstrează amintirea unei „vrăji” malefice din anii optzeci ai secolului trecut: în regimul de atunci sute de familii au fost forțate să părăsească satul, după care acesta a fost inundat cu apă, distrugând trecutul și viața satului. Vizitatorii lacului mai pot vedea ruinele clădirilor, locul satului inundat fiind în prezent un loc de pescuit îndrăgit de oameni. Cel mai renumit obiectiv turistic al localității Sângeorgiu de Pădure este castelul Rhédey care se găsește în centrul orașului. În această clădire s-a născut, la începutul secolului al 19-lea Rhédey Klaudia, stră-străbunica reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a. În opinia lui Orbán Balázs în locul castelului a fost odată o veche abație. Un alt obiectiv turistic al localității îl reprezintă biserica reformată construită la răscrucea secolelor 13 și 14 în care a avut loc sinodul bisericii unitariene în anul 1618. Pe peretele exterior al bisericii a fost descoperită o inscripție cu scriere runică secuiască. În zona orașului Sângeorgiu de Pădure există diferite trasee turistice: ne putem plimba, de exemplu, pe maulul lacului Bezidul Nou, unde putem întâlni ciobănași cu turme și pe Dealul mămăligii.
Află mai mult
Câmpia primejdiei - Șilea Nirajului, Vârful Becheci
Locuitorii satului Șilea Nirajului au suferit mult din cauza distrugerilor provocate de tătari pe Câmpia Primejdiei, aflată la poalele Muntelui Becheci. Conform tradiției, locuitorii satului au și suferit, dar i-au bătut și ei pe tătari la Tatárhágó (Pasul tătarilor), amintirea bătăliei fiind păstrată de numele unor locuri. Locuitorii zonei s-au ascuns de tătari pe câmpiile aflate la poalele Muntelui Becheci. Însă într-o zi un trădător i-a condus pe dușmani la pribegi și, în timp ce bărbații erau plecați după hrană și lemne de foc, aceștia au atacat femeile și copii fără apărare. Pe cei care nu i-au dus cu ei, i-au ucis în mod crunt pe câmpie, aceasta fiind denumită Câmpia Primejdiei. Călugării din mănăstirea aflată pe dealul Palota de pe lângă Becheci au fugit când au auzit vestea. La fel ca viteazul Csombod din Sărățeni, și ei și-au ascuns comorile într-un clopot pe care l-au coborât într-o fântână pentru ca tătarii să nu-l găsească. Tătarii nici nu au găsit comorile, însă au distrus mănăstirea. Dar secuii de pe lângă râul Niraj, având sete de răzbunare, nu s-au lăsat și au plecat după tătari. Doar puțini dintre dușmani au reușit să fugă, lăsând acolo comorile jefuite, precum și copii și femeile răpite, care astfel au scăpat.Legenda de mai multe secole a reînviat la începutul secolului al douăzecilea, în primul război mondial: în anul 1916 au avut loc lupte sângeroase pe Muntele Becheci și în apropierea acestuia. Ajungând la vârf turiștii pot vedea mai multe monumente memoriale din primul război mondial. După ce ne-am prezentat omagiile față de eroii trecutului, să ne consacrăm câteva minute și să admirăm peisajul pitoresc din jurul nostru: acest vârf este delimitat la nord-vest de valea Nirajului, iar la sud-est de valea Târnavei Mici. Dacă vremea este frumoasă, se văd chiar și Munții Făgăraș și Munții Harghita. La est se înalță Piatra Șiclodului și Piatra lui Firtoș. Șilea Nirajului este cea mai înaltă localitate a regiunii străbătute de Nirajul Mic. În anul 1719 o parte a locuitorilor au murit de ciumă. Teritoriile din jurul satului, situat într-un peisaj pitoresc, nu sunt potrivite pentru cultivarea cerealelor, astfel locuitorii se ocupă de creșterea animalelor și de cultivarea fructelor. Dacă primăvară urcăm spre Vârful Becheci, prin Câmpia Primejdiei, vom vedea multe flori: brândușă de munte, cocoșei, scilla, iar la începutul primăverii putem găsi și ghiocei în zonele mai înalte. Parcă aceștia ar păstra de la an la an amintirea oamenilor căzuți aici.
Află mai mult
Csergő Kata - Măgherani
În urmă cu câteva secole nu a existat satul Măgherani de-a lungul râului Niraj. Conform legendei secuii au ridicat o cetate pe unul dintre dealurile din zonă, de aici provine numele de Várbérc folosit și astăzi. Una dintre hoardele tătarilor a atacat și această cetate mică, totuși puternică. Cu siguranță ar fi reușit s-o cucerească și i-ar fi pus în lanțuri pe refugiați dacă secuii s-ar fi lăsat învinși. A fost printre ei o fată înaltă și puternică, Csergő Kata, care a fost la fel de curajoasă ca Jeanne d’Arc și i-a îndemnat pe bărbați la luptă. S-a pus în fruntea armatei și, folosindu-și sabia și toporașul, le-a dat o lecție dușmanilor, până când și ultimul tătar a fost gonit din vale. În amintirea faptei de eroism a lui Csergő Kata unul dintre izvoarele locale a fost numit fântâna lui Kata, cu apa căreia turiștii își pot potoli setea. În opinia lui Orbán Balázs tătarii au revenit și au distrus cetatea, astfel localnicii au părăsit ruinele și s-au stabilit într-o zonă mai îndepărtată.Satul Măgherani, situat într-o vale mică și pitorească, nu a fost numit după eroii care au apărat cetatea, ci după numeroșii alunași care se găsesc în zonă. Un alt vârf situat deasupra satului, vârful Becheci este considerat un loc sfânt, în trecut s-a aflat aici o capelă, iar clădirea nouă ridicată în locul capelei vechi poate fi vizitată și astăzi. De pe acest vârf se vede aproape toată valea râului Niraj, locul în care au avut loc luptele între secui și tătari. Valea este înconjurată de păduri de stejar și de câmpuri cu flori sălbatice care oferă o destindere deplină turiștilor – aceștia, stând în vârf și uitându-se la vale, au senzația parcă timpul s-ar fi oprit deoarece în vreme frumoasă se văd chiar și Munții Harghita. Satul a resimțit atât consecințele atacului tătarilor, cât și cele ale Primului Război Mondial. Monumentul ridicat în amintirea eroilor – care este de asemenea unul dintre obiectivele turistice ale acestei regiuni – se înalță pe vârful Becheci de mai bine de o sută de ani. La fel ca eroina lor, Csergő Kata, și acești eroi au dat dovadă de curajul renumit al secuilor.
Află mai mult
Cetatea lui Ciombod - Sărățeni, Chibed
La marginea satelor Chibed și Sărățeni, pe un deal s-a înălțat odată cetatea viteazului Csombod în fântâna căreia acesta a ascuns multe comori. Csombod a fost un castelan puternic, înalt, cu voce tare – astfel când strigat: „Viteazul Csombod pornește!” toată lumea îl auzea și nimeni nu avea curajul să pășească pe drumul dinspre cetate. Se zice că viteazul a săpat un tunel în dealul aflat sub cetate și astfel a apărat mult timp fortificația, însă, într-o zi, tătarii au sosit la cetate cu o armată foarte mare, Csombod nu a putut lupta împotriva acestei armate și nu a putut suporta înfometarea așa că a decis să părăsească cetatea împreună cu soldații, nu înainte de a-și ascunde în pâmânt comorile. Au fugit la dealul Hallgató aflat în apropiere și au așteptat acolo plecarea tătarilor, însă aceștia i-au prins în plasă pe oameni. Comorile sunt și astăzi ascunse în interiorul dealului, așteptând ca cineva să le găsească. În jurul satului Sărățeni – după cum indică și numele (Sărățeni -Sóvárad: vár – cetate) – ar fi existat una sau mai multe cetăți, fortificații mai mici.În zona Mureșului au existat mai multe fortificații asemănătoare în Evul Mediu, cea din Sărățeni fiind una care putea face parte din sistemul de fortificații al secuilor care, conform cercetărilor științifice, probabil a fost distrusă cu ocazia invaziei tătarilor. Chiar dacă nu dăm peste comorile viteazului Csombod, merită să facem o drumeție în zonă și să ne imaginăm că suntem parte a evenimentelor menționate în legendă și să parcurgem localitățile cu nume grăitoare. Paralel cu locul cetății lui Csombod există alte dealuri care se întind până la malul râului Târnava Mică. Primul deal se numește Dealul Bucuriei deoarece – conform legendei – comandantul armatei care a atacat cetatea lui Csombod și-a sărbătorit victoria pe acest deal. Astăzi, satul Sărățeni, înconjurat de păduri și pășuni este renumit pentru porțile sale secuiești și casele țărănești caracteristice, precum și pentru biserica reformată. Satul are și un muzeu. Lângă localitate se află mai multe izvoare sărate, cu proprietăți terapeutice. Unul dintre aceste izvoare țâșnește de sub cetatea lui Csombod – poporul consideră că apa acestui izvor este colorată în roșu de comorile castelanului.
Află mai mult
Dealurile comorii - Livezeni
Cu mai multe decenii în urmă localitatea Livezeni, situată lângă Târgu-Mureș, era jefuită în mod regulat, atât de armatele turcești, cât și de tătari. Însă, conform unei legende, comorile furate de turci ar putea fi ascunse și astăzi sub dealurile din Livezeni. Conform tradiției, soldații turci care distrugeau satul împărțeau comorile jefuite între ei, iar într-una din ocazii, când localnicii erau ascunși în pădure, au observat că turcii au luat-o la fugă. În acel moment, au sosit tătarii lângă Livezeni, iar turcii au încercat să ascundă comorile. Așa s-a întâmplat că au săpat mai multe gropi în pădurea din Livezeni și au ascuns bunurile furate în pământ, după care au fugit. Tătarii sosiți în zonă și în sat nu au găsit nimic de furat, iar în semn de răzbunare au dat foc caselor părăsite ale sătenilor. După ce tătarii au părăsit satul, localnicii au ieșit din adăpostul lor. S-au mutat înapoi în sat, l-au reconstruit, și lumea a uitat de comorile ascunse în dealurile de lângă păduri. Însă poporul povestește că într-o zi, unul dintre țăranii din Livezeni a primit o scrisoare de la un expeditor necunoscut – în care erau descrise exact locurile unde au fost ascunse comorile turcilor. Se consideră că pe baza acestei scrisori țăranul a găsit comorile furate și apoi a dispărut cu acestea, însă conform unei alte povestiri s-a întâmplat exact contrariul: multitudinea de aur, argint și diamante se află și acum în pământ.Oamenii de știință consideră că dealurile interesante aflate în partea de sud-vest a localității Livezeni s-au format în urma unor alunecări de teren. Printre aceste dealuri chiar ar fi putut sta armate turcești în anul 1662, sub conducerea lui Ali Pașa. Merită să descoperim dealurile comorii – nu doar ca vânători de comori, ci și ca turiști iubitori de natură – și merită să descoperim și pădurile care le-au oferit adăpost localnicilor în timpul asediilor. Un alt obiectiv turistic în Livezeni este biserica reformată construită în anul 1816. În timpul lucrărilor de construcție au fost folosite materiale din vechea biserică construită în stil gotic. În această mică localitate există mai multe case de oaspeți și pensiuni care așteaptă turiștii. Livezeni se dezvoltă din ce în ce mai mult, ceea ce se datorează mai ales faptului că se află în imediata vecinătate a orașului Târgu Mureș și nu neapărat datorită comorilor ascunse sub dealuri.
Află mai mult
Brazda diavolului - Dumitreni
Pe malul stâng al Târnavei Mici, în apropierea localității Bălăușeri, într-o vale îngustă și atrăgătoare se întinde satul Dumitreni unde s-a înălțat odată o fortăreață la fel de frumoasă și grandioasă asemenea castelului Lázár din Lăzarea. Din nefericire, de-a lungul secolelor castelul s-a distrus, însă în micuțul sat și în vecinătatea acestuia s-au păstrat mai multe obiective turistice și legende care îi uimesc pe vizitatori. Unul dintre cele mai renumite obiective turistice este Brazda Diavolului aflată în apropierea satului, niște șanțuri misterioase și vechi a căror legendă se leagă de povestea Castelului din Dumitreni. Din povestea lui Benedek Elek știm că cei trei domni, Balázsi, Nyujtódi și Csáki (aceste nume sunt reale, au fost purtate de unele familii nobile din regiune) au construit timp de mai mulți ani castelul, punându-i în mod cumplit pe localnici să lucreze și jefuindu-i pe trecători. Au pactizat și cu diavolul pentru a putea stăpâni cât mai mult peste locuitorii satului. Diavolul a auzit rugăciunile și blestemele poporului și a făcut dreptate: i-a pus pe nobili în fața unui brăzdar grandios, forțându-i să tragă o brazdă lungă în marginea satului Dumitreni ca să simtă și ei chinurile. Sătenii parcă au auzit și strigătul diavolului și pocnirile biciului acestuia – brazda trasă de nobili se numește și astăzi Brazda Diavolului. Valea îndrăgită de turiști, care înconjoară satul Dumitreni nu a fost ferită nici de catastrofe naturale – în august 1940 casele satului au fost devastate de inundații. Un tânăr din Ungaria i-a învățat pe locuitorii satului un meșteșug nou pentru a le asigura existența: tradiția împletitului din pănuși s-a transmis din tată-n fiu, mai trăiesc bătrâni care cunosc încă acest meșteșug. Din pănușii de porumb împletiți se creează nu doar obiecte de uz casnic și coșuri, ci și suveniruri și obiecte decorative pentru turiști. Biserica din Dumitreni, care desi a fost reconstruită de mai multe ori, totuși și-a păstrat caracterul medieval, reprezintă cel mai vizitat obiectiv turistic din localitate împreună cu valea unde domnii menționați în legendă au regretat pactizarea cu diavolul.
Află mai mult
Zânele Dealului argilos - Eremieni
Unul dintre locurile legendare de luptă ale zânelor și diavolilor era Dealul argilos situat lângă satul Eremieni. Regele Sfântul Ladislau le-a donat satul aflat într-o vale mică celor trei nobili din sat, care au fondat localitatea. Conform legendei populare aceste persoane au avut grijă ca pământurile să dea întotdeauna o recoltă bogată. Însă o dată pe an au apărut diavolii în această zonă și au încercat să le alunge pe zâne din căminele lor. Sătenii le-au numit pe aceste ființe rele spiriduși și au dorit să le protejeze pe zânele bune de aceștia. Când diavolii le-au atacat pe zâne, sătenii și-au folosit mintea pentru învingerea diavolilor: aruncau în aer ramuri aprinse, astfel că diavolii au crezut că au sosit zeii să le ajute pe zâne. Astfel, diavolii au fugit repede din zona Dealului argilos și nu s-au mai întors niciodată. În semn de recunoștință zânele au făcut pământurile din Eremieni și din zonă și mai fertile. Lângă această localitate mică, pe un alt deal se înalță o biserică monumentală foarte veche, în stil gotic. Orbán Balázs a descris această biserică în următorul fel: „..am avut norocul să descoperim aici un monument istoric frumos și destul de bine păstrat în stil gotic care merită atenția arheologilor.” Vizitatorii ar putea considera un aspect interesant faptul că sub această biserică se află un loc de înmormântare în care se supune că ar fi fost înmormântați călugări. Pe peretele interior se văd niște fresce vechi, una dintre acestea prezintă crucificarea lui Isus. Corul și băncile au culoarea albastră specifică acestor biserici, balustradele sunt acoperite cu broderii cu inscripții albe. Turiștii pot vedea broderii nu doar în biserică, ci și în micul muzeu al satului, care este numit de localnici „casă roșie-albă-verde”, pot fi văzute și instrumente legate de meșteșuguri și meserii vechi, unele dintre acestea pot fi încercate. În zonă există foarte bune trasee de drumeție. Deși astăzi nu mai putem întâlni zâne și diavoli pe Dealul argilos, amintirea acestora este încă păstrată de săteni.
Află mai mult
Locul întrunirii Zânelor - Ghindari
Conform tradiției populare în apropierea satului Ghindari, situat pe malul stâng al Târnavei Mici, între două pârâuri, se afla cetatea unui ban secui, Maka. În timpul invaziei tătare și după această perioadă oamenii care au apărat cetatea s-au stabilit în regiunea deluroasă din jurul ei, și au înființat satul Ghindari (Makfalva; makk = ghindă) numit după castelanul cetății. După un anumit timp secuii au părăsit cetatea, însă aceasta nu a rămas mult timp neocupată. Conform unei legende locale, cetatea a fost ocupată de niște zâne voioase care cântau și dansau printre pereții vechi în fiecare noapte. Locuitorii satului Ghindari le-au îndrăgit pe zâne, datorită muzicii și cântecului lor au avut vise mai frumoase ca oricând. Însă, curând au venit vremuri mai tulburi, iar zânele blânde au fost nevoite să fugă către zone mai protejate, păduroase. Cetatea părăsită a început să se distrugă, locuitorii satului Ghindari au luat pietrele cetății, iar astăzi nu mai poate fi găsit locul exact al acesteia. Însă dealul pe care odată s-a înălțat cetatea poate fi vizitat și astăzi – localnicii l-au numit Locul de întâlnire al zânelor, păstrând astfel amintirea ființelor voioase. În secolul trecut, satul Ghindari a fost afectat de mai multe dezastre naturale: biserica reformată a fost distrusă de cutremure și alunecări de teren, însă aceasta a fost reconstruită și astăzi reprezintă unul dintre obiectivele turistice ale satului Ghindari. Localnicii consideră că renumitul conducător al răscoalei țărănești, Gheorghe Doja s-a născut în acest sat: dacă traversați satul, vizitați curia Dósa construită în anul 1813, în care funcționează muzeul etnografic. În trecut localnicii s-au ocupat de artizanat și de prelucrarea inului. Descendenții lor consideră și în prezent că zânele se întorc o dată pe an, la începutul lunii noiembrie, la locul fostei cetăți, se distrează până-n zori și dispar. Își vrăjesc locul lor de întâlnire, de aceea cerul de noiembrie se înnegrește și urmează vremea ploioasă. Însă în nopți limpezi și liniștite oamenii susțin că aud muzica voioasă a ființelor fabuloase.
Află mai mult
Povestiri din Trei Sate
Localitatea Trei Sate situată pe malul drept al Târnavei Mici, în apropierea satelor Sângeorgiu de Pădure și Ghindari s-a înființat în anul 1950 prin unirea a trei sate - Cioc, Hotești și Ștefănești.Satul mamă era Ștefănești. Aici se găsește biserica reformată a satului prezent, ridicată în anul 1880, însă conform poporului în acest loc a existat o biserică străveche chiar și în timpul regelui Sfântul Ștefan. Există multe legende legate de această zonă, de exemplu oamenii consideră că în minele din Virgó se formează aur, iar acest aur este colectat și luat de niște străini misterioși. Locul “Keme bükke” a fost numit după un lider maghiar, iar conform legendei în locul numit „Kozmáné hegyese” se înălța o fortăreață. În timp de pace pe arborele cetății era un steag alb, iar steagul roșu era un semn de pericol – în acest caz bărbații își luaseră armele și fugeau la cetate să apere satul. Oamenii din Ștefănești susțin că principele Rákóczi Ferenc al II-lea venea des la vânătoare în această zonă. De multe ori se stabilise în partea de sus a localității care este numită și astăzi Câmpia principelui. Originea numelui celuilalt sat, Cioc, este legată de regele Matei. O dată regele se afla în această zonă împreună cu oamenii săi care au tulburat apa de calitate bună a fântânilor aflate în sat înainte ca regele să fi reușit să bea din apă. Regele aproape că a rămas însetat, însă a fost ajutat de o fată frumoasă din sat a cărei casă nu era găsită de soldați. Fata i-a adus regelui o cană cu apă, iar regele a sărutat-o pe obraji – această fată a devenit dama de onoare a regelui Matei, iar satul a fost numit Cioc (csók – sărut). Această legendă este povestită și în satul Ștefănești, însă în acea legendă regele Sfântul Ștefan a sărutat o fată, de aceea satul a fost numit după el. Conform unei alte povestiri fondatorii satului Cioc nu s-au putut decide dacă să înființeze un sat sau un oraș. Majoritatea zicea: „csak falu legyen” (să fie doar un sat), iar din această expresie s-a format numele satului. Există o legendă legată de principele Rákóczi și în al treilea sat, Hotești: în timpul unei campanii militare principele a plantat un salcâm (conform poporului: zádokfa) în această localitate despre care oamenii susțin că există și astăzi. Conform scriitorului Orbán Balázs satul Hotești s-a format în următorul fel: șase familii fugeau aici din Ștefănești din cauza unei epidemii de ciumă – de aceea inițial satul era numit Hatosfalva (Șase sate), iar cu timpul numele și-a pierdut prima literă, satul fiind numit Atosfalva (Hotești). Una dintre cele mai frumoase atracții turistice în satul Cioc este biserica unitariană ridicată în anul 1798, iar în Ștefănești merită să vizităm conacul Barátosi. Plimbându-ne printre frumoasele conace și pe străzile înguști ne putem aminti de poveștile legate de această localitate. Iar dacă ne obosim, ne putem odihni în umbra salcâmilor frumoși.
Află mai mult
Cetatea lui Vityál - Eremitu
Povestea celei mai mari localități din Valea Nirajului de Sus o fac interesantă nu doar bătăliile care au avut loc pe dealul Becheci, ci și cetatea lui Vityál și legendele legate de aceasta. Există mai multe sate mici care îi aparțin satului Eremitu, sătenii trăiesc de secole din exploatare forestieră și din exploatarea pietrei, din activități agricole și din creșterea animalelor. Plimbându-ne prin pădurile înconjurătoare putem descoperi și astăzi ruinele unor cetăți care ar putea proveni din perioada migrațiilor. Existența acestora dovedesc faptul că această localitate se poate mândri cu o istorie semnificativă. Cetatea lui Vityál ar fi putut fi una dintre aceste fortificații. Urmele, ruinele acesteia pot fi găsite și astăzi. Orbán Balázs scrie despre aceasta în următorul fel: „forma acestei cetăți nu a fost inventată de arhitecți, ci era determinată de forma vârfului de munte, și la fel ca acest vârf plat, și cetatea a devenit pătrată; ruinele zidurilor cetății au o circumferință de 246 de pași. Aceste ziduri au o grosime de patru picioare și erau construite din trahite alese cu grijă, lipite cu var fierbinte, astfel devenind atât de stabile, încât fac față și astăzi condițiilor meteorologice nefavorabile…” Conform arheologiștilor fortificația a fost construită în Evul Mediu pe fundația unei cetăți din Epoca Bronzului și este foarte probabil că era folosită de localnici ca un adăpost în timpul invaziei tătare. Conform poporului cetatea nu a fost construită de locuitorii satului Eremitu, ci de zâne care după terminarea lucrărilor au organizat o petrecere de trei zile și trei nopți. Însă în a treia noapte venea o furtună, clădirea a fost lovită de fulger, iar cetatea zânelor a ars. Aceste ființe minunate au devenit foarte triste și au părăsit ruinele, însă poporul a inventat multe legende legate de această cetate. Mulți au considerat că se ascund comori sub cetate, însă conform oamenilor bătrâni până acum doar un singur lucru a fost descoperit de un vânător de comori norocos, nenea Pop Petru: o cheie imensă din care a fabricat o potcoavă pentru calul său. O atracție turistică interesantă a satului Eremitu este crucea bisericii romano-catolici ridicate între anii 1808 și 1812. Această cruce ar fi putut fi creat în secolul al 14-lea și este una dintre cele mai renumite obiecte memoriale de acest tip în Transilvania. Dacă trecem prin această zonă, merită să urcăm pe dealul Becheci care ne oferă o priveliște spectaculoasă asupra Carpaților Meridionali și asupra Munților Gurghiu. Satul din apropiere, Câmpu Cetății îi așteaptă pe vizitatori cu heleștee și cu parada baloanelor. Pentru cei interesați de clădiri și de viața religioasă biserica și mănăstirea din satul apropiat Călugăreni le oferă destindere sufletească: după clădirea aflată în Șumuleu Ciuc aceasta este a doua cea mai renumită clădire a franciscanilor transilvăneni, biserica a fost construită în epoca Renașterii târzii din secolul al 17-lea. Fiind în Călugăreni, turiștii pot vizita și renumitul Teatru de Șură în care se organizează în mod regulat diferite petreceri cu muzică și dans. Chiar dacă nu ne mai putem distra cu zânele care părăseau cetatea lui Vityál, sigur că putem găsi și astăzi în această comună tineri la fel de frumoși și veseli.
Află mai mult