Mănăstirea Franciscană - Călugăreni
Descriere
Mănăstirea și biserica franciscană din Călugăreni este una dintre cele mai remarcabile monumente arhitecturale religioase de pe Valea Nirajului. Construirea clădirii actuale poate fi datată în jurul anului 1634. Începând din secolele 17-18 mănăstirea devine un centru cultural și spiritual de importanță majoră în viața secuimii. Elementele de plastică arhitecturală, cât și obiectele din interior reprezintă o colecție rămasă intactă și reprezintă într-un mod unic acest veritabil atelier creator de valori.
Inscripția de pe frontispiciul vestic al bisericii purtând hramul regelui Sfântul Ștefan - 1678 - reprezintă anul încheierii construcției. Sub altarul secundar Sf. Francisc se găsește cavoul dublu al călugărilor și al familiilor nobiliare sprijinitoare ale bisericii. Pe pereții și pe stâlpii naosului se pot vedea plăcile comemorative ale călugărilor de seamă, ale familiei Torma din Cristeștii Ciceului, precum și ale familiei baronilor Bornemisza.
Un aspect important din punct de vedere al istoriei învățământului este faptul că în această mănăstire a funcționat, începând cu 1669, vreme de mai bine de un secol, un gimnaziu, iar după mutarea acestuia la Tg. Mureș, o școală primară.
Pa malul stâng al râului Niraj, între localitățile Mătrici și Dămieni se află satul Călugăreni, cunoscut pentru mănăstirea franciscană și biserica-monument. Călugării ordinului Sfântul Francisc s-au stabilit aici în secolul al 17-lea, pe timpul principilor protestanți. În urma solicitării formulată de Statusul Catolic Ardelean către Provincia Bosnia pentru a primi preoți adjutanți, patru călugări au fost trimiși la parohia din Mătrici. Datorită activității lor satele din împrejurimi au rămas la ritul catolic. Unul dintre principalii sprijinitori ai franciscanilor, cel care a și inițiat chemarea lor, fusese Toldalagi Mihály, comisar-șef al Scaunului Mureș care le-a achiziționat, la Călugăreni casă și teren. Călugării transmutați din Mătrici și-au construit și o capelă din piatră cu o mănăstire din lemn. Ei au fost ajutați în acest demers de colegul lor de ordin, Domokos Kázmér care și-a asumat medierea între localnici și preoții care nu vorbeau limba maghiară. O nouă eră în viața mănăstirii a început odată cu numirea lui Iohannes Caioni (Kájoni János) ca părinte-stareț. El a ordonat, în anul1666, demolarea mănăstirii de atunci, iar în locul aceleia a început construcția clădirii din piatră, care există și astăzi. Totodată capela a fost mărită, transformându-se în biserică. După plecarea sa (1669) urmașii lui au continuat lucrările începute.
Plimbare virtuală - ca și cum ai fi acolo
