Cetatea Țărănească - Saschiz

Incinta principală a cetății întărite cu trei turnuri, a fost construită în primele decenii ale secolului al XV-lea, dezvoltându-se până în secolul al XVII-lea prin extinderea suprafeței și a numărului de turnuri. Cetatea a fost funcțională pâna în secolul al XX-lea. Aceasta domină împrejurimile și are o vizibilitate bună spre principalele drumuri și văi laterale. Se presupune că această cetate a fost contruită prin asocierea a șapte sate - Saschiz, Cloasterf, Archita, Daia, Criţ, Diawaldia şi Adamsdorf (ultimele două azi dispărute). În caz de nevoie, locuitorii celor 7 comune şi-au câştigat dreptul de a se adăposti înăuntru. Cetatea avea 6 turnuri (4 de colţ şi 2 de poartă): Turnul de Pază, care nu mai există, Turnul Intrării sau Turnul Slăninii, Turnul Preoţilor, Turnul Boierilor, Turnul Pulberii şi Turnul Şcolii - toate unite printr-un drum de strajă care mergea de-a lungul zidului de apărare. Între turnuri, de-a lungul zidurilor erau construite cămări de provizii. Pe latura de nord și sud au fost construite locuințe pentru a putea fi folosite de către refugiați.

În apropiere...

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay