Ținuturi legendare
Scaunul Domnului –- Munții Călimani
Acest vârf de munte în formă de scaun se înalță spre cer în partea sud-vestică a munților Călimani. Numele Scaunul Domnului vine din legenda populară conform căreia, Dumnezeu s-a odihnit aici după ce a creat lanțurile muntoase și văile frumoase ale acestei regiuni, a format albia râului Mureș și a populat această regiune. Se consideră că această zonă a fost una dintre cele mai îndrăgite locuri de vânătoare ale regelui Sfântul Ladislau. Scaunul Domnului este de fapt o pajiște alpină înconjurată de roci vulcanice – andezit – care de la depărtare seamănă cu un scaun sau cu un sicriu. Pentru iubitorii de natură urcarea pe Scaunul Domnului este o adevărată încercare, însă priveliștea de sus răsplătește efortul. Ieșind din orașul Deda Bistra către est, trecând de râul Bistra, la aproximativ 700-800 de metri la nord putem găsi un marcaj turistic albastru, iar urmând marcajul putem ajunge la vârf. Turiștii trebuie să parcurgă o diferență de nivel de 900 de metri în timpul drumeției de aproximativ 4 ore. Râul Mureș desparte cele două mari lanțuri muntoase vulcanice: munții Gurghiu și munții Călimani. În anumite locuri se găsesc în vale doar râul, drumul și calea ferată, munții sunt acoperiți de păduri. Acest loc este un adevărat paradis pe pământ pentru turiștii experimentați, iubitori de aventură deoarece pot descoperi peste tot multe valori naturale minunate. Urcarea pe dealurile și munții din această regiune, descoperirea traseelor turistice reprezintă o provocare impresionantă pentru vizitatori. Termenul de vârf de munte nu este cel mai adecvat pentru Scaunul Domnului deoarece, odată ajunși sus, vizitatorii se găsesc pe o pajiște largă. Marginea acesteia este abruptă și periculoasă, însă peisajul este extraordinar de frumos. Parcă chiar ar fi acolo Dumnezeu care a făcut această regiune așa de frumoasă și sigur că s-a lăsat și el prins de farmecul propriei Sale creații.
Află mai mult
Fickó - Fițcău, Aluniș, Morăreni
În valea pitorească a râului Mureș, nu departe de Deda, în direcția orașului Reghin se întinde o localitate mică, care – conform legendei – și-a primit numele în urma unei coride cu doi tauri organizate de săteni. O parte mai îndepărtată a satului Morăreni dorea să devină independentă de localitate, iar oamenii aproape că s-au încăierat, însă bătrânii i-au sfătuit ca ambele părți să-și aleagă câte un taur și bătălia taurilor să decidă soarta satului. Așa s-a și întâmplat: cei doi tauri au luptat pe câmpie și a câștigat taurul acelor săteni, care doreau să devină independenți. Conform legendei populare, taurul mai puternic se chema Fickó, astfel localitatea care a devenit independentă a fost numită Fickó, respectiv Fițcău în onoarea animalului învingător. Între localitățile Deda și Reghin, Valea Mureșului este bogată în obiective turistice naturale – nu doar la suprafață, ci și în subteran, deoarece în zonă există multe peșteri de mulaj, formate din trunchiuri de copac. În urmă cu zeci de mii de ani, în locul prezent al podișului Transilvaniei a fost o mare din care – datorită activităților vulcanice – s-au înălțat munții Călimani, munții Gurghiului și munții Giurgeu. Valea Mureșului leagă depresiunea Giurgeului de podișul Transilvaniei, iar în zonă s-au format barajele de la Răstolița, Lunca Bradului și Stânceni. Însă de-a lungul anilor barajele care adunau apa râurilor s-au umplut cu aluviuni vulcanice, astfel s-au creat niște formațiuni precum: Șapte stânci la Răstolița, Stâncile Sărăcin la Sălard sau Piatra Șoimului. Toate acestea merită să fie vizitate și nu putem omite nici una dintre cele mai renumite peșteri – Căsoaia lui Ladăș – la care putem ajunge cu ajutorul marcajelor turistice. Frumusețea pitorească a peisajului, istoria zonei și stilul de viață al locuitorilor au inspirat mai mulți scriitori și poeți din Transilvania. De asemenea, există foarte multe legende populare care ne povestesc despre formarea diferitelor localități, peșteri, obiective turistice naturale – o astfel de legendă este și cea care ne povestește despre taurul numit Fickó al cărui nume este păstrat de un sat micuț.
Află mai mult
Pasul Tătarilor - Vălenii de Mureș
Regiunea situată de-a lungul râului Mureșul de Sus era jefuită de tătari timp de mai multe veacuri, însă câteodată și ei au fost opriți de secui. De exemplu în Vălenii de Mureș poporul susține că oamenii erau nevoiți de foarte multe ori să fugă de tătari și să se ascundă, câteodată în ultimele clipe – erau cazuri când un călăreț a sosit cu vestea că tătarii erau deja în satul învecinat Ideciu de Sus. În jurul anului 1420 a fost construită o cetate lângă această localitate, ale cărei ruine pot fi vizitate și astăzi. Degeaba avea cetatea pereți din pietre tari din Mureș, lipiți cu var fierbine, tătarii au cucerit-o și pe aceasta, iar conform legendei doar doamna cetății a rămas în viață, care a scăpat de dușmani fiind ascunsă în coșul de fum. Bărbații din satul învecinat Aluniș au sărit în ajutorul locuitorilor satului Vălenii de Mureș. Aceștia au reușit să îi alunge pe tătari printr-un truc: era în apropiere un deal împădurit, tătarii i-au alungat pe secui până la acel deal, însă aceștia, apelând la metoda de luptă a maghiarilor străvechi și ascunzându-se în tufișuri i-au atacat pe tătari și i-au forțat să se retragă. Tătarii, necunoscând zona, au fugit de pe deal până ce au ajuns în valea din apropiere. Acolo locuitorii satului Aluniș i-au lăsat să fuge și în amintirea acestor evenimente au numit dealul abrupt situat lângă Vălenii de Mureș Pasul Tătarilor. Regiunea situată de-a lungul râului Mureșul de Sus este în mare parte acoperită de păduri. Această zonă a râului Mureș era în trecut un domeniu regal cu centrul în satul apropriat Brâncovenești. Aceste păduri au fost bogate în animale sălbatice chiar și în Evul Mediu – de aceea, la fel ca și în prezent, au fost considerate locuri de vânătoare importante. De-a lungul secolelor satul Vălenii de Mureș și zona înconjurătoare au avut mai mulți domnitori, însă din fericire multe terenuri au rămas neatinse: pădurile extinse, pășunile și poienile sunt și astăzi destinații turistice frumoase, adecvate și pentru excursii de grup. În apropierea satului sunt foarte puține terenuri agricole de calitate, fertile. În această loacalitate oamenii se ocupă mai degrabă cu creșterea animalelor deoarece pădurile de stejar, pășunile, poienile și pârâurile limpezi ale pădurilor au făcut posibilă desfășurarea acestor activități. Bineînțeles o altă sursă importantă de trai a fost economia forestieră: plutăritul pe râul Mureș este de asemenea o tradiție veche care s-a dezvoltat în secolul al 19-lea. Conform presupunerilor numele satului este de origine bulgară care s-ar fi putut forma din expresia „ná desznájá beregá”, adică pe malul drept, însă sătenii au și o poveste locală: cineva în trecut a propus ca satul să aibă un nume frumos, aristocratic, iar ceilalți au reacționat în următorul fel: „na jó” (să fie – numele satului în limba maghiară fiind Disznajó). În această localitate există multe nume expresive: de exemplu strada Tógát a fost numită după faptul că familia Patócsy a realizat un heleșteu, respectiv un baraj (gát) pentru reglarea debitului lacului. Un alt punct interesant în sat este Sóskút: localnicii au întâmpinat dificultăți în achiziționarea sarelui, de aceea aduceau apa de la fântâna cu apă sărată aflată la marginea satului - cu această apă făceau mămăliga și tot în aceasta țineau varza. Pe pereții bisericii reformate ale satului Vălenii de Mureș, reconstruită în anul 1888, se văd niște fragmente de fresce care ar fi putut fi realizate în secolul al 14-lea. S-a descoperit și o piatră de mormânt din anul 1586 – din perioada în care tătarii invadau de mai multe ori micile localități ca Vălenii de Mureș. Astăzi cu ocazia unei excursii în păduri nu îi vom mai întâlni pe tătari și pe doamna cetății, însă îi vom întâlni cu siguranță pe alți turiști interesați de această zonă. Iar în loc de sunetul săbiilor se aud păsările pe deal care era locul victoriei secuilor.
Află mai mult
Peștera lui Zaszpad - Aluniș
În urmă cu mai multe secole teritoriul satului Aluniș situat la nord-est de Reghin putea fi locuit de sași – la acest lucru se referă numele vârfului Zászpád care ar putea fi o variantă a cuvântului Szászpad. Conform legendelor muntele a fost numit după regele sașilor care trăia acolo și care avea o fiică frumoasă. Fata a fost răpită de balaurul care trăia în munte și degeaba au venit viteji, cavaleri și fii de împărat din tărâmuri îndepărtate, nimeni nu a reușit să-l învingă pe balaur. În sfârșit a venit un ciobănel isteț din Aluniș care avea o singură dorință: împăratul să-i dea cea mai lucioasă sabie și să pună în fața peșterii cea mai frumoasă fată din zonă pentru a-i distrage atenția balaurului. De îndată ce balaurul a ieșit din peșteră, ciobănelul i-a tăiat cele șapte capete. În semn de recunoștință regele i-a oferit ciobănelului fiica sa – la nuntă au dansat atât de mult, încât au doborât toți copacii, de atunci nu se mai găsesc copaci pe vârful Szászpad. Conform unei alte legende și tătarii s-au stabilit pe Zászpád care și-au păstrat comorile furate într-o peșteră închisă. Oamenii i-au alungat pe tătari din zona satului Aluniș, însă cel mai probabil aceștia au blestemat comorile ascunse deoarece toți vânătorii de comori au fost înghițiți de pământ. Timp de mai mulți ani oamenilor le era frică de acel loc deoarece credeau că cei care intră prin ușa de fier nu se vor mai întoarce niciodată. Unii susțin că în peșteră trăiește un leu: dacă cineva aruncă o piatră în peșteră, se aude un mormăit înfricoșător. Cel mai probabil satul Aluniș a fost numit după alunii din zonă. Aici chiar a existat o cetate: așa-numitul castel Mentővár s-ar fi putut fi construit în anii 1300. Timp de mai multe secole oamenii din zona Mureșului de Sus fugeau în această cetate care trebuia să le facă față nu numai invaziilor tătare, ci și altor situații periculoase. Ruinele cetății pot fi văzute și recunoscute cu ușurință și astăzi de vizitatorii satului. Această mică localitate este înconjurată de păduri, câmpii, pășuni și pârâuri, de aceea reprezintă un teren de vânătoare extraordinar. Conform poporului în pădurile aflate în apropierea satului Aluniș au mers la vânătoare principi, regi, prinți și bineînțeles moșieri locali. Biserica din Aluniș este un monument istoric semnificativ deoarece sanctuarul bisericii a fost construit în secolul al 15-lea. De-a lungul secolelor biserica a fost extinsă, însă în anul 1801 a fost distrusă într-un incendiu. În biserică se găsesc obiecte de artă semnificative: o cană de staniu din anul 1620 și un clopot fabricat în anii 1660. Dacă vremea este frumoasă și urcăm pe vârful Zászpád care are o înălțime de 1241 de metri, putem vedea și orașul Târgu Mureș. Să nu ne fie frică deoarece urmașii ciobănelului din legendă își pasc și astăzi oile acolo, iar în peșteră nu trăiesc nici tătari, nici monștri.
Află mai mult
Povești din Brâncovenești
Una dintre cele mai impresionante clădiri de pe Valea Mureșului Superior este castelul fortificat din Brâncovenești – există foarte multe legende, povești și superstiții legate de construcția și istoria acestuia. Conform unei legende, primii locuitori ai castelului au fost niște uriași. Aceste ființe erau atât de mari, încât dacă ar fi cerut o strecurătoare de la vecinii lor din cetatea Zászpád – lângă satul Aluniș - aflat la o distanță de o oră și jumătate de ei, aceștia le-ar fi putut întinde strecurătoarea dintr-o singură mișcare. Conform altor povestiri, există mai multe tuneluri săpate în dealul din Brâncovenești, iar unul dintre acestea leagă cetatea de fortăreața din Lunca Mureșului, situată pe celălalt mal al râului. Pe pajiștea și în pădurile de pe lângă castel locuiau zâne care apăreau la miezul nopții și făceau baie în pârâul Gödörhát. Iar în ceea ce privește satul Ideciu de Jos, aflat în apropiere, legenda spune că în cetatea Leányvár sau Spitzburg (în germană „cetate ascuțită”) erau ascunse comori. În secolul al 13-lea în această zonă s-au stabilit sașii – ei susțineau că uriașii au lăsat foarte multe comori ascunse în munte, după dispariția lor. Clădirea din Brâncovenești, care astăzi este cunoscută sub numele de Castelul Kemény – fără nici o legătură cu numeroasele legende legate de aceasta – este foarte reală: pe lângă faptul că este unul dintre locurile de o mare însemnate pentru literatura maghiară din Transilvania, este și unul dintre cele mai vechi monumente istorice păstrate în județul Mureș. Castelul a fost construit la mijlocul secolului al 15-lea, în locul unei vechi fortificații. Forma prezentă a castelului a fost realizată în secolul următor – familia Kemény care a oferit și un principe Transilvaniei, a dobândit cetatea și moșia după anul 1648 care, fără a lua în considerare anii de comunism, au rămas în proprietatea familiei. În renumita grădină a castelului au avut loc în anii 1920 - 1930 întâlnirile literare Helikon sub conducerea baronului Kemény János, scriitor și protector al artelor deopotrivă. Renumita masă de piatră proiectată și realizată de arhitectul Kós Károly la începutul anilor treizeci în amintirea lui Kuncz Aladár se poate vedea și astăzi. În apropierea mesei de piatră sunt înmormântați scriitorul Kemény János și soția acestuia, iar în anul 2000, în apropierea mormântului lor a fost așezată cenușa scriitorului maghiar Wass Albert. O altă atracție turistică a localității o reprezintă biserica reformată fără turn, aflată în apropierea castelului fortificat. Aceasta a fost construită de familia Kemény în 1727, iar istoricii de artă o menționează ca pe una dintre cele mai exemplare clădiri în stil rococo ale arhitecturii ecleziastice transilvănene. Pentru turiștii care vizitează castelul fortificat și biserica reprezintă o atracție de neratat. În Brâncovenești nu mai umblă uriașii în castelul fortificat și pe dealul din apropiere – însă fantomele marilor personalități ale literaturii maghiare transilvănene sunt prezente în renumita grădină, respectiv în colțurile ascunse ale castelului Kemény.
Află mai mult