Pasul Tătarilor - Vălenii de Mureș
Regiunea situată de-a lungul râului Mureșul de Sus era jefuită de tătari timp de mai multe veacuri, însă câteodată și ei au fost opriți de secui. De exemplu în Vălenii de Mureș poporul susține că oamenii erau nevoiți de foarte multe ori să fugă de tătari și să se ascundă, câteodată în ultimele clipe – erau cazuri când un călăreț a sosit cu vestea că tătarii erau deja în satul învecinat Ideciu de Sus.
În jurul anului 1420 a fost construită o cetate lângă această localitate, ale cărei ruine pot fi vizitate și astăzi. Degeaba avea cetatea pereți din pietre tari din Mureș, lipiți cu var fierbine, tătarii au cucerit-o și pe aceasta, iar conform legendei doar doamna cetății a rămas în viață, care a scăpat de dușmani fiind ascunsă în coșul de fum. Bărbații din satul învecinat Aluniș au sărit în ajutorul locuitorilor satului Vălenii de Mureș. Aceștia au reușit să îi alunge pe tătari printr-un truc: era în apropiere un deal împădurit, tătarii i-au alungat pe secui până la acel deal, însă aceștia, apelând la metoda de luptă a maghiarilor străvechi și ascunzându-se în tufișuri i-au atacat pe tătari și i-au forțat să se retragă. Tătarii, necunoscând zona, au fugit de pe deal până ce au ajuns în valea din apropiere. Acolo locuitorii satului Aluniș i-au lăsat să fuge și în amintirea acestor evenimente au numit dealul abrupt situat lângă Vălenii de Mureș Pasul Tătarilor.
Regiunea situată de-a lungul râului Mureșul de Sus este în mare parte acoperită de păduri. Această zonă a râului Mureș era în trecut un domeniu regal cu centrul în satul apropriat Brâncovenești. Aceste păduri au fost bogate în animale sălbatice chiar și în Evul Mediu – de aceea, la fel ca și în prezent, au fost considerate locuri de vânătoare importante. De-a lungul secolelor satul Vălenii de Mureș și zona înconjurătoare au avut mai mulți domnitori, însă din fericire multe terenuri au rămas neatinse: pădurile extinse, pășunile și poienile sunt și astăzi destinații turistice frumoase, adecvate și pentru excursii de grup.
În apropierea satului sunt foarte puține terenuri agricole de calitate, fertile. În această loacalitate oamenii se ocupă mai degrabă cu creșterea animalelor deoarece pădurile de stejar, pășunile, poienile și pârâurile limpezi ale pădurilor au făcut posibilă desfășurarea acestor activități. Bineînțeles o altă sursă importantă de trai a fost economia forestieră: plutăritul pe râul Mureș este de asemenea o tradiție veche care s-a dezvoltat în secolul al 19-lea.
Conform presupunerilor numele satului este de origine bulgară care s-ar fi putut forma din expresia „ná desznájá beregá”, adică pe malul drept, însă sătenii au și o poveste locală: cineva în trecut a propus ca satul să aibă un nume frumos, aristocratic, iar ceilalți au reacționat în următorul fel: „na jó” (să fie – numele satului în limba maghiară fiind Disznajó). În această localitate există multe nume expresive: de exemplu strada Tógát a fost numită după faptul că familia Patócsy a realizat un heleșteu, respectiv un baraj (gát) pentru reglarea debitului lacului. Un alt punct interesant în sat este Sóskút: localnicii au întâmpinat dificultăți în achiziționarea sarelui, de aceea aduceau apa de la fântâna cu apă sărată aflată la marginea satului - cu această apă făceau mămăliga și tot în aceasta țineau varza.
Pe pereții bisericii reformate ale satului Vălenii de Mureș, reconstruită în anul 1888, se văd niște fragmente de fresce care ar fi putut fi realizate în secolul al 14-lea. S-a descoperit și o piatră de mormânt din anul 1586 – din perioada în care tătarii invadau de mai multe ori micile localități ca Vălenii de Mureș.
Astăzi cu ocazia unei excursii în păduri nu îi vom mai întâlni pe tătari și pe doamna cetății, însă îi vom întâlni cu siguranță pe alți turiști interesați de această zonă. Iar în loc de sunetul săbiilor se aud păsările pe deal care era locul victoriei secuilor.
În jurul anului 1420 a fost construită o cetate lângă această localitate, ale cărei ruine pot fi vizitate și astăzi. Degeaba avea cetatea pereți din pietre tari din Mureș, lipiți cu var fierbine, tătarii au cucerit-o și pe aceasta, iar conform legendei doar doamna cetății a rămas în viață, care a scăpat de dușmani fiind ascunsă în coșul de fum. Bărbații din satul învecinat Aluniș au sărit în ajutorul locuitorilor satului Vălenii de Mureș. Aceștia au reușit să îi alunge pe tătari printr-un truc: era în apropiere un deal împădurit, tătarii i-au alungat pe secui până la acel deal, însă aceștia, apelând la metoda de luptă a maghiarilor străvechi și ascunzându-se în tufișuri i-au atacat pe tătari și i-au forțat să se retragă. Tătarii, necunoscând zona, au fugit de pe deal până ce au ajuns în valea din apropiere. Acolo locuitorii satului Aluniș i-au lăsat să fuge și în amintirea acestor evenimente au numit dealul abrupt situat lângă Vălenii de Mureș Pasul Tătarilor.
Regiunea situată de-a lungul râului Mureșul de Sus este în mare parte acoperită de păduri. Această zonă a râului Mureș era în trecut un domeniu regal cu centrul în satul apropriat Brâncovenești. Aceste păduri au fost bogate în animale sălbatice chiar și în Evul Mediu – de aceea, la fel ca și în prezent, au fost considerate locuri de vânătoare importante. De-a lungul secolelor satul Vălenii de Mureș și zona înconjurătoare au avut mai mulți domnitori, însă din fericire multe terenuri au rămas neatinse: pădurile extinse, pășunile și poienile sunt și astăzi destinații turistice frumoase, adecvate și pentru excursii de grup.
În apropierea satului sunt foarte puține terenuri agricole de calitate, fertile. În această loacalitate oamenii se ocupă mai degrabă cu creșterea animalelor deoarece pădurile de stejar, pășunile, poienile și pârâurile limpezi ale pădurilor au făcut posibilă desfășurarea acestor activități. Bineînțeles o altă sursă importantă de trai a fost economia forestieră: plutăritul pe râul Mureș este de asemenea o tradiție veche care s-a dezvoltat în secolul al 19-lea.
Conform presupunerilor numele satului este de origine bulgară care s-ar fi putut forma din expresia „ná desznájá beregá”, adică pe malul drept, însă sătenii au și o poveste locală: cineva în trecut a propus ca satul să aibă un nume frumos, aristocratic, iar ceilalți au reacționat în următorul fel: „na jó” (să fie – numele satului în limba maghiară fiind Disznajó). În această localitate există multe nume expresive: de exemplu strada Tógát a fost numită după faptul că familia Patócsy a realizat un heleșteu, respectiv un baraj (gát) pentru reglarea debitului lacului. Un alt punct interesant în sat este Sóskút: localnicii au întâmpinat dificultăți în achiziționarea sarelui, de aceea aduceau apa de la fântâna cu apă sărată aflată la marginea satului - cu această apă făceau mămăliga și tot în aceasta țineau varza.
Pe pereții bisericii reformate ale satului Vălenii de Mureș, reconstruită în anul 1888, se văd niște fragmente de fresce care ar fi putut fi realizate în secolul al 14-lea. S-a descoperit și o piatră de mormânt din anul 1586 – din perioada în care tătarii invadau de mai multe ori micile localități ca Vălenii de Mureș.
Astăzi cu ocazia unei excursii în păduri nu îi vom mai întâlni pe tătari și pe doamna cetății, însă îi vom întâlni cu siguranță pe alți turiști interesați de această zonă. Iar în loc de sunetul săbiilor se aud păsările pe deal care era locul victoriei secuilor.
