Casa Vlad Dracu - Sighișoara
Casa cunoscută astăzi sub numele de Vlad Dracul este, se pare, cea mai veche construcție civilă din Cetatea Sighișoara păstrată până astăzi. Ca dovadă a acestui lucru stă bolta semicilindrică din piatră de râu de la parterul clădirii, datată în secolul al XIV-lea. Este situată în zona centrală a cetății și a fost o clădire publică, aparținând corpului de pază, cu rol de casă de oaspeți.
Numele pe care-l poartă se leagă de perioada 1431 și 1436, când Vlad al II-lea, supranumit Dracul, cavaler al ordinului Dragonului, s-a aflat la Sighișoara în așteptarea urcării pe tronul țării Românești. În perioada petrecută aici, a înființat o monetărie unde a bătut monedă proprie care a circulat în toată Transilvania. Se presupune ca aici s-a născut în 1431 fiul său, Vlad Țepeș, cel care a inspirat faimosul personaj Dracula al scriitorului Bram Stoker. Astăzi Casa „Vlad Dracul” adăposteşte un restaurant în stil medieval, care satisface pretențiile turiștilor de pretutindeni.