Ținuturi legendare
Izvorul balaurului - Jacodu
Lângă localitatea Jacodu se află creasta Varuta, al cărei vârf pleșuv se ridică din valea mică în care se găsește această localitate. Din peretele muntelui țâșnește un izvor numit Izvorul balaurului. Conform legendei populare balaurul a trăit în mlaștina aflată la poalele muntelui. Acesta a fost puternic, mândru și în fiecare an și-a cerut o fată necăsătorită de la locuitorii satului pentru a-i lăsa în pace. Așa au trăit oamenii cu frică, iar într-o zi i-a venit rândul logodnicii unui cavaler viteaz, un strămoș al familiei Bethlen din Boiu, însă cavalerul curajos nu a vrut să renunțe la iubirea sa și a pornit ca David Goliatul către mlaștină. Iubita acestuia a fost îngrijorată și a încercat să-l împiedice să plece, însă cavalerul a fost foarte hotărât. L-a atras pe balaurul rău afară din mlaștină și l-a înjunghiat în inimă, luându-i capul cu el la Jacodu. Însă mica localitate Jacodu situată în apropierea orașului Sighișoara, lângă izvorul pârâului Jacodu nu a fost numită după această faptă de eroism, ci după forma acesteia: se întinde între dealurile înalte din zonă ca un sac (zsák – sac, Zsákod - Jacodu). Turiștii, uitându-se în jur de pe vârful Varuta, pot avea parte de o priveliște fabuloasă. Sursele istorice și Orbán Balázs menționează și ruinele unei fortărețe, însă până în prezent istoricii nu au reușit să identifice exact locul în care s-ar fi putut afla acesta. „Acum nu există urma niciunei cetăți, totuși plugul (deoarece în această regiune se lucrează și vârfurile muntoase înalte) aduce la suprafață multe bucăți de teracotă” – scrie Orbán Balázs.În perioada reformei protestante locuitorii satului s-au convertit la religia unitariană, însă două secole mai târziu familia Horváth a construit o capelă catolică care a fost transformată în biserică în anul 1826. Lângă biserica unitariană reconstruită tot în secolul al 19-lea se află o clopotniță în care vizitatorii pot vedea cele mai mari clopote din această zonă. Cele două clopote au fost turnate de Hönig Frigyes la Arad în anul 1921, respectiv în 1936. La Jacodu s-a născut renumitul publicist, economist și expert financiar, Hegedüs Sándor (1847–1906), care în perioada dualismului a fost ministrul comerțului și deputat clujean. În onoarea sa a fost înființată o cameră memorială în satul său natal care poate fi, de asemenea, vizitată. Chiar dacă vizitatorii nu pot vedea capul tăiat al balaurului răutăcios, vor părăsi Jacodu plini de energie datorită peisajului pitoresc și a călătoriei sentimentale în timp.
Află mai mult
Legenda călărețului Apold
Satul micuț aflat lângă Sighișoara este păzit de o biserică fortificată. În această localitate se găsesc multe case săsești frumoase ridicate în evul mediu și în epoca modernă care îi fac pe vizitatori să se oprească aici. Satul se întinde în valea pârâului Șaeș și nu este identic cu localitățile aflate între Sibiu și Sebeș, Apoldu de Sus și Apoldu de Jos. Conform legendei satul a fost numit cu mai multe veacuri în urmă după un călăreț. Se susține că numele original al satului era Trapold (acesta este numele german al satului și astăzi) pentru că un călăreț venea în sat pe un cal numit Old. Când a vrut ca calul să galopeze, a strigat următoarele cuvinte: „Trapp, Old! Trapp, Old!” – astfel satului i-a fost dat acest nume. Însă pare mult mai reală presupunerea conform căreia sașii care mutaseră aici din Oppelshausen, Germania, îi dădeau localității numele de Apoldia, iar numele prezent al satului ar putea fi forma prescurtată a acestuia. Apold este renumit nu numai pentru originea numelui și casele săsești, ci și pentru biserica fortificată în stil gotic care se înalță în mijlocul satului, pe un deal. În secolul al 13-lea se înălța aici o bazilică fără turn pe care sașii în secolul al 15-lea au transformat-o într-o biserică gotică pe lângă care au ridicat și o clopotniță. Zidul dublu și crenelurile aflate în zid se referă la faptul că această clădire ar fi putut fi folosită în scopuri de apărare – mai putem găsi creneluri și în clopotnița prevăzută cu un coridor circular din lemn. Turnul de poartă se numește Haferturm, adică Turnul Zabos, celălalt turn se numește Wisserturm, adică Turnul Alb. Pe turnul de poartă este inscripționat anul 1529. În secolul al 17-lea biserica a fost renovată de două ori, iar în anul 1723 clopotnița a fost prevăzută cu un ceas în care apare o statuie de lemn la fiecare oră fixă. Orga aflată deasupra altarului bisericii fortificate din Apold a fost realizată de meșterul Johann Theiss în anul 1821. În ceea ce privește posibilitățile de cazare, în satul Apold niște case săsești vechi au fost transformate în pensuni și case de oaspeți – proprietarii se străduiau să păstreze și să extinde mijloacele, mobilele și atmosfera specifică a caselor vechi. Chiar dacă niște case s-au cam distrus de-a lungul secolelor, simțim că ne-am muta cu plăcere în acest sat frumos. Mai ales dacă gustăm și specialitatea locală: mămăliga cu brânză pe care localnicii o servesc cu ou fiert și unt. Dacă ne plimbăm în jurul zidurilor cetății sau pe străzi și ne întâlnim cu un călăreț, probabil că nu se va supăra dacă îl rugăm să-i strige calului cuvintele pe care le-a rostit și călărețul din legendă.
Află mai mult
Pământul vrăjitoarelor - Boiu
Localitatea Boiu situată lângă Albești este alcătuită din Boiu Mic și Boiu Mare. Conform legendei populare în aceste localități vechi – printre ele și în Șoard – au trăit odată vrăjitoare… În zonă se găsesc nu doar vrăjitoare, ci și multe peșteri – nu departe de aceste găuri misterioase a avut loc pe câmpia de la Albești una dintre ultimele bătălii ale revoluției și lupții pentru libertate din 1848-49. Conform legendei populare aceste peșteri neobișnuite sunt foarte adânci, fără fund: dacă aruncăm o piatră în peșteră, aceasta dispare pentru totdeauna. Sătenii consideră că un câine – în timp ce fugea după un iepure – a intrat într-una din aceste peșteri, iar gazda acestuia nu l-a mai văzut niciodată. Ba chiar mai mult oamenii susțin că aceste peșteri adânci au înghițit și o vacă împreună cu căruță, respectiv au dispărut și niște fete din sat – locuitorii zonei suspectează că ele au dispărut tot în aceste peșteri. Locuitorii satelor Boiu și Șoard le-au considerat pe vrăjitoare niște ființe foarte dibace, șirete. Au considerat că acestea – prin niște vrăjeli misterioase – au furat în mod regulat laptele dat de vacile sătenilor, iar oamenii au descoperit acest lucru destul de târziu. Însă, mai devreme sau mai târziu, oamenii au demascat pe fiecare vrăjitoare: sătenii au observat o ființă care semăna cu o femeie și care storcea lapte din colțurile eșarfei sale, iar o altă femeie a pus animalul său preferat – o broască – sub ugerul vacii, astfel vrăjind-o. Iar o altă femeie a creat pe câmpie un vârtej care l-a dus pe ciobănel, iar în timp ce acesta nu a fost acolo, vrăjitoarea a furat laptele dat de oii. Cu timpul sătenii și-au dat seama că vrăjitoarele îi păcălesc, s-au săturat de aceste vrăjeli și au inventat multe rituri pentru a-și proteja animalele de vrăjitoare. Au considerat utilă plasarea unui cap de câine sub iesle sau – în timp ce au spus rugăciunea Tatăl nostru au înfipt de vreo patru sau cinci ori furca de fier în pământ – astfel au înlăturat intențiile rele. Dat fiind faptul că în zonă nu mai trăiesc vrăjitoare – cel puțin localnicii nu mai povestesc despre ele – nu trebuie să ne fie frică de vârtej, putem să mergem liniștit în excursii. În vreme frumoasă putem descoperi satele mici pe jos sau mergând pe bicicletă. Satele prezente Boiu și Șoard au fost cândva locuite de sași, iar în anul 1564 s-au mutat la sat maghiarii reformați care mai târziu s-au convertit la religia unitariană. În loc de vrăjitoarele rele din legendele populare la Boiu putem descoperi obiective istorice dacă vizităm ruinele castelului Bethlen de odinioară. Castelul a fost construit de istoricul Bethlen Farkas, cancelarul Transilvaniei în secolul al 17-lea. Clădirea le-a făcut față cu succes evenimentelor tulburătoare ale secolului al 20-lea, în deceniile comunismului în această clădire au fost amenajate birourile de stat de la Albești. Lângă castel trece râul Târnava Mare – după o inundație semnificativă care a avut loc în anul 1970 s-a înființat un baraj în apropierea castelului. Când s-au terminat lucrările, castelul a rămas fără gazdă. De la începutul anilor 1980 castelul a început să se degradeze, ușile, ferestrele, grinzile au fost luate. Mergând mai departe spre vârful Sárkánykő de la Boiu, merită să fim atenți ca vrăjitoarele furătoare de lapte nu cumva să ne arunce în gropile fără fund.
Află mai mult
Amintirea luptei maghiarilor pentru libertate din 1848-49 - Albești
Localitatea situată în apropierea orașului Sighișoara este un punct memorial istoric extrem de important. Aici a avut loc una dintre ultimele bătălii ale revoluției maghiare din anii 1848-49, aici a căzut, respectiv a dispărut Petőfi Sándor și revoluționarul Zeyk Domokos. În cele mai importante puncte ale bătăliei, pe teritoriul curții Haller din localitate, respectiv la Ispánkút aflat în apropiere s-au ridicat statui pentru cinstirea memoriei revoluționarilor. În zonă se găsesc mai multe morminte comune. În zilele noastre evenimentele din anul 1849 au devenit mitizate, este dificilă separarea faptelor de ficțiunile povestite de oameni de mai bine de un secol și jumătate. Sigur este însă faptul că bătălia chiar a avut loc, iar maghiarii conduși de polonezul Bem József au fost învinși de armata rusă puternică. Nu doar dispariția și moartea presupusă a poetului Petőfi Sándor (a fost văzut pentru ultima oară la Ispánkút, locul în care se află astăzi un monument renovat, ridicat în memoria lui Petőfi) se leagă de bătălia de la Albești, ci și fapta de eroism a ardeleanului Zeyk Domokos a cărui amintire trăiește în inimile locuitorilor acestei zone. Soldatul puternic și viteaz a participat la revoluția maghiarilor ca locotenent și căpitan, la bătălia de la Albești a jucat un rol important în salvarea generalului Bem József, respectiv există și povești conform cărora acesta l-a rugat și pe Petőfi să stea pe calul său ca să-l salveze și pe el, însă poetul l-a refuzat. Conform legendei Zeyk a luptat singur împotriva cazacilor cu o sabie, iar cazacii nu l-au putut învinge. Dușmanii voiau să-l prindă viu, însă Zeyk Domokos, fiind înconjurat de dușmani, s-a împușcat în cap. Evenimentul ar fi putut avea loc în apropierea locului Ispánkút, soldatul viteaz – asemenea lui Petőfi – se odihnește într-unul dintre mormintele comune de la Albești. În Cristuru Secuiesc există un centru școlar numit după el, iar la Budapesta o stradă îi păstrează amintirea. Istoria localității este strâns legată de familia nobilă Haller, respectiv de castelul de odinioară. Timp de mai multe decenii membrii familiei Haller au fost niște personalități importante ale acestei zone atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere cultural. Pe moșia lor de odinioară se află monumentul cu pasărea Turul, cu o înălțime de zece metri, care a fost ridicat în anul 1899 lângă locul propus al unui mormânt comun. În afară de acest monument contesa Haller Lujza a înființat tot în această perioadă și un parc memorial și o casă memorială “Petőfi” – după niște decenii anevoioase aceste locuri pot fi vizitate și astăzi, expoziția fiind extinsă cu statuii lui Petőfi Sándor și Bem József. Micul muzeu este administrat și funcționat de Asociația Culturală “Petőfi Sándor” și adăpostește o expoziție reînnoită în anul 2000 care prezintă Ungaria în secolul al XIX-lea, revoluția și ultimele zile ale lui Petőfi Sándor. Familia Haller avea și un castel în Albești timp de mai multe secole, o mare parte a castelului s-a distrus până în mijlocul secolului al XX-lea, însă există multe legende și povești care se leagă de acest castel. Conform legendei exista un tunel între castel și pădurea apropiată, iar un alt tunel ducea la dealul Kolostordomb unde astăzi se găsește un cimitir. Turiștii vizitează Albești în primul rând pentru locurile memoriale, însă această localitate se mândrește de mai multe clădiri spectaculoase și specifice. În această localitate au trăit împreună timp de mai multe secole sașii, maghiarii, românii și romii – iar pe strada principală pot fi văzute clădirile specifice fiecărui popor. Pe aceeași stradă principală pe care au luptat Petőfi, Zeyk și Bem pentru libertatea poporului maghiar.
Află mai mult
Moștenirea familiei Bethlen - Criș
Istoria micii localități care se situează la sud-vest de Sighișoara și se află sub administrarea comunei Daneș s-a împletit cu trecutul uneia dintre cele mai mari și cele mai vechi familii aristocratice, familia Bethlen. Conform unei legende în satul Criș, în prăpastia muntelui Wendchenberg trăia un balaur uriaș cu trup de șarpe care cerea în fiecare săptămână să i se ofere ca jertfă un animal mai mare sau un om. Însă familia Bethlen s-a stabilit în Criș, a construit un castel și i-a ajutat pe oamenii săraci, mai ales în timpul iernii, când aceștia nu au avut ce să mănânce. Tot această familie a terminat domnia șarpelui: strămoșul familiei Bethlen, un birjar l-a învins pe șarpe cu ajutorul unui truc, astfel a dobândit castelul care inițial i-a aparținut familiei Teleki. Birjarul a jupuit o oaie, blana acesteia a umplut-o cu var nestins adus din mina de calcar aflată în apropiere și a cusut-o. A aruncat această blană în fața șarpelui care a mâncat-o, însă varul a devenit fierbinte în stomacul acestuia și l-a ucis. De aceea cuprinde blazonul familiei Bethlen un șarpe. Astăzi în Criș, în această localitate mică fondată de sași, trăiesc mai ales români și romi. O mare parte a sașilor a emigrat – iar în satul cu câteva sute de locuitori se găsește și astăzi castelul Bethlen care reprezintă cel mai important obiectiv turistic din zonă. Satul poate fi accesat de pe drumul național care leagă orașele Mediaș și Sighișoara și chiar dacă drumul care duce la sat se află într-o stare foarte slabă, castelul și experiența, adică călătoria în timp îi recompensează pe vizitatori. Castelul renascentist a fost construit în două faze: între anii 1580-1590, respectiv în secolul al 17-lea, când și-a trăit perioada de înflorire. Acest castel a fost o clădire importantă și din punct de vedere militar deoarece avea și bastioane. Castelul avea o fundație pătrată, în zilele noastre mai există două din cele patru bastioane originale prevăzute cu deschizături pentru gurile de foc și cu ornamente de relief. Familia Bethlen a părăsit castelul în anul 1944 odată cu apropierea frontului care astfel a devenit proprietatea statului și care s-a deteriorat în mod semnificativ în timpul comunismului. Descendenții familiei Bethlen au recuperat castelul din Criș în anul 2007, iar în 2014 l-au pus la dispoziția Fundației Sfântul Francisc din Deva administrată de Böjte Csaba pentru o perioadă de cincizeci de ani – astfel fundația renovează castelul care va fi un centru cultural, turistic și de formare. Totuși, ar trebui să avem grijă în timp ce ne plimbăm în grădina castelului sau în zonă deoarece urmașii mici ai balaurului cu trup de șarpe care apare pe blazonul familiei Bethlen îi mai pot speria pe turiști.
Află mai mult
Cetatea uriașilor - Saschiz
Saschiz se află la marginea fostei Țări a Sașilor, la o distanță de 20 km sud-est de Sighișoara. Există numeroase legende și tradiții populare legate de această localitate și de băștinașii acesteia, uriașii. În apropierea satului pot fi descoperite și astăzi ruinele, urmele acelei cetăți în care, conform poporului, au trăit uriași blânzi. Aceste ființe gigantici au fost foarte sensibile la zgomote. Au fost cazuri când acești uriași i-au ridicat în aer pe cei care făceau zgomote împreună cu căruțele lor, doar ca să-i sperie, după care i-au pus jos pe pământ pentru ca aceștia să le poată povesti și altora ceea ce au pățit și să le atragă atenția că nu este recomandat să tulbure liniștea locuitorilor cetății. Conform unei alte legende uriașii aruncau pietre mari, rotunzi și plate pe dealurile înconjurătoare, însă oamenii le-au adunat pe acestea și au pavat străzile localității. Localnicii povestesc și astăzi cu plăcere despre uriașii cetății, însă povestea reală a fortăreței este aproape la fel de interesantă – pe baza vestigiilor descoperite de arheologi ar putea fi vorbă de o clădire antică ridicată în jurul anilor 2500-1800 î.Hr. De-a lungul secolelor cetatea Uriașilor ar fi putut servi scopuri de apărare. În apropierea localității exista și o fortăreață cu șase bastioane numită Cetate Țărănească care ar fi putut fi ridicată în secolul al 13-lea - și ruinele acestei cetăți pot fi vizitate și astăzi. Există o legendă legată și de Cetatea Țărănească conform căreia în fortăreață există o fântână cu o adâncime de șaizeci de metri care duce la un sistem de tuneleuri. Mitul are la bază o realitate deoarece a fost deja descoperit un tunel sub cetate, însă conform localnicilor ar putea exista și mai multe tuneluri. Conform unei alte legende în timpul construirii cetății negustorii care treceau prin satul Saschiz erau obligați să ducă o căruță cu piatră la cetate. În zilele noastre Saschiz este o atracție turistică populară: în ultimii ani localitatea a fost vizitată în mod regulat și de moștenitorul tronului Regatului Unit, prințul Charles. În acest sat micuț se înalță biserica fortificată în stil gotic care a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, iar în apropierea acesteia se găsește turnul în formă de bastion al cărui coif seamănă cu cel al turnului cu ceas din Sighișoara. Biserica fortificată a fost construită în 1493, iar în secolul al 16-lea a fost înconjurată de un zid. Turnul cu ceas a fost realizat în 1677 pe baza turnului din Sighișoara. Înainte de această perioadă, încă în anul 1663 Apafi Mihály I a convocat o dietă în biserica din Saschiz. Vizitatorii acestei localități mici pot descoperi și astăzi caracteristicile arhitecturii săsești: imaginea caselor vechi cu porți de piatră este impunătoare. De aici s-ar fi putut muta secuii din Saschiz în zona Comitatului Trei Scaune, după cum indică și numele - și în locul lor ar fi putut fi aduși sașii, însă secolul al 20-lea plină de evenimente tulburătoare și tragedii a alungat majoritatea acestei națiuni. Însă s-au păstrat frumoasele clădiri construite de aceștia, precum și legenda povestită de ei conform căreia trebuie să păstrăm liniștea dacă umblăm în apropierea cetății Uriașilor.
Află mai mult
Petrecerea vrăjitoarelor - Mureni
Satul micuț se găsește în apropierea orașului Sighișoara, sau mai exact în apropierea satului Vânători. Numele satului în limba maghiară (Szederjes) ar putea proveni din cuvântul nemțesc Zedriasch. Timp de mai multe secole zona a fost locuită de sași care încercau să înflorească această regiune aflată la marginea Ținutului Secuiesc. La fel ca localitatea învecinată Archita, și Mureni dispune de o imagine tradițională datorită caselor săsești vechi. În centrul legendelor acestei regiuni, asemenea aproape tuturor regiunilor, se află vrăjitoarele și superstițiile legate de acestea. Conform legendei vrăjitoarele se distrau în mod regulat în Mureni. S-au stabilit într-o casă veche, părăsită, de unde se auzea muzică tare și sunet de țambal în fiecare noapte care i-a trezit pe săteni. După un anumit timp bărbații din sat și-au învins frica și s-au dus la casa veche din podul căreia se auzea muzica, iar petrecărețele au fost vrăjitoarele din zonă. Conform unei alte povestiri într-o noapte un om s-a cazat într-un grajd din Mureni. În timpul nopții și-a dat seama că este un foc în curte în jurul căruia dansează vrăjitoare. A auzit de la cineva că trebuie să lovească pragul cu un topor deoarece astfel vrăjitoarele dispar – a și procedat așa, iar după lovitură curtea s-a liniștit. Dacă în prezent turiștii se cazează la Mureni, nu vor întâlni vrăjitoare dansatoare, însă câteodată această mică comunitate organizează petreceri, respectiv balul strugurilor.
Află mai mult