Plimbare istorică în Sighișoara

Sighișoara, unul dintre cele mai frumoase orașe din Transilvania, este o localitate importantă, locuită încă din cele mai vechi timpuri. A fost, de asemenea, locul unde s-a aflat cetatea romană Stenarum, care a dispărut în timpul perioadei de migrație. 

Coloniștii sași au fost invitați pe aceste meleaguri transilvane de regele Géza al II-lea al Ungariei între anii 1141 și 1161 și li s-au acordat diverse privilegii, care au fost confirmate de regele Endre al II-lea în 1224. Astfel, Sighișoara a devenit centrul scaunului săsesc cu același nume și se afla sub jurisdicția contelui sas de Sibiu. Construcția fortificației din lemn a început chiar la sfârșitul secolului al XII-lea, dar a fost distrusă în timpul invaziei tătare din 1241 fiind înlocuită ulterior cu o cetate mai rezistentă. Este menționată pentru prima dată într-o diplomă din 1280 sub denumirea Castrum Sex, ca domeniu regal. Partea superioară a Dealului Cetății, Orașul de Sus, întărit treptat cu bastioane și turnuri, a fost centrul orașului până în secolul al XVI-lea, cu trei sisteme de fortificații și 14 turnuri de apărare. 

Intrarea principală a cetății, care aparține Turnului cu Ceas, înalt de 64 de metri, este simbolul orașului. Acest turn nu era apărat de bresle, ca în cazul celorlalte turnuri, ci de soldații consiliului, fiind și sediul consiliului local până în 1556. Turnul, construit în secolul al XIV-lea, a fost reconstruit după marele incendiu din 1676. 
 
Din 1999, Cetatea Sighișoara este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO și găzduiește numeroase evenimente culturale, printre care festivaluri de muzică clasică, jazz, medievală, interetnice, de dans popular și de film. Atracția sa este sporită de peisajul urban de epocă, de turnurile sale, de fosta biserică a mănăstirii dominicane, de străzile pietruite, de casele vechi, de biserica gotică, de cimitirul luteran, de scara acoperită de lemn cu 172 de trepte construită în 1642.

În evul mediu fortificaţia cetății avea 14 turnuri, azi doar 9 dintre acestea ne amintesc de acea perioadă. Turnul cu ceas este situat pe latura de sud – est a platoului inferior al cetății și face parte din complexul porții din față, ce asigură accesul în Cetate din Orașul de jos. Turnul are o înălțime de 65 metri cu 5 nivele, ultimul fiind puțin mai retras și cu o galerie deschisă. Parterul turnului datează din secolul al XIV-lea. În secolul al XVI-lea turnul avea 4 turnulețe înalte pe acoperiș, semn al statutului orașului, având dreptul de a acorda pedeapsa cu moartea. În urma incendiului din 1676 turnul arde și este refăcut de meșteri de formație barocă. În interior, pe fiecare nivel turnul are câte două încăperi. 

În 1648 la nivelul 4 este instalat ceasul. Figurinele făcute din lemn de tei, reprezentând zilele săptămânii sub chipul zeilor antici și zeițele Păcii, Dreptății, ziua și noaptea și doi toboșari care bat sferturile de oră, au fost refăcute în 1677. La sfarșitul secolului al XIX-la a devenit muzeu de istorie a orașului. Alte 8 turnuri mai mici ne încântă privirea și lasă mintea să zboare aducând multe întrebări „oare cum munceau breslele aici” sau „cum luptau oamenii în caz de invazie”. Amintim aici turnul și bastionul cositorarilor, turnul tăbăcarilor, turnul fierarilor, turnul și bastionul cizmarilor, turnul croitorilor, turnul cojocarilor, turnul și bastionul măcelarilor, turnul frângherilor. Toate aceste turnuri erau legate între ele de un zid de apărare de o lungime de 960 m.

 Este atestată pentru prima dată în 1298. Alte mențiuni apar cu prilejul unor donații făcute către mănăstire. La mijlocul secolului al XVI-lea odată cu trecerea sașilor la reformă, devine biserică parohială a comunității săsești. La 1550 biserica devine sediul primăriei orașului. Corpul mănăstiresc a fost integral demolat pentru construirea prefecturii comitatului Târnava Mare. 

Interiorul bisericii este dominat de elemente de arhitectură și de mobilier artistic specifice perioadei timpurii a barocului, reprezentat de stâlpii și bolțile navelor, altarul foarte încărcat, stranele, amvonul cu baldachin, orga pictată, balustradele pictate, precum și covoarele orientale care împodobesc interiorul bisericii. 
În interiorul bisericii se distinge cristelnița de bronz, turnată în secolul al XV -lea. Cristelnița este cea mai veche piesă din biserică. 
Biserica are în posesie 39 de covoare anatoliene, majoritatea din secolul al XVII –lea. Covoarele sunt donații făcute de negustorii bogați, staroștii breslelor mai puternice, de patriciatul oraşului.

Casa cunoscută astăzi sub numele de Vlad Dracul este, se pare, cea mai veche construcție civilă din Cetatea Sighișoara păstrată până astăzi. Ca dovadă a acestui lucru stă bolta semicilindrică din piatră de râu de la parterul clădirii, datată în secolul al XIV-lea. Este situată în zona centrală a cetății și a fost o clădire publică, aparținând corpului de pază, cu rol de casă de oaspeți.
Numele pe care-l poartă se leagă de perioada 1431 și 1436, când Vlad al II-lea, supranumit Dracul, cavaler al ordinului Dragonului, s-a aflat la Sighișoara în așteptarea urcării pe tronul țării Românești. În perioada petrecută aici, a înființat o monetărie unde a bătut monedă proprie care a circulat în toată Transilvania. Se presupune ca aici s-a născut în 1431 fiul său, Vlad Țepeș, cel care a inspirat faimosul personaj Dracula al scriitorului Bram Stoker. Astăzi Casa „Vlad Dracul” adăposteşte un restaurant în stil medieval, care satisface pretențiile turiștilor de pretutindeni.

Numele casei este dat de cerbul aflat pe colțul casei. 

Construită în secolul al XIII-lea, cu modificări ulterioare din secolele XIV, XVI, XVII si XVIII. este probabil cea mai importantă clădire a cetății. În 2001 a avut loc redeschiderea casei restaurate de către fundația Messerschmitt Munchen. Lucrările de restaurare au pus în valoare tavanele casetate, o cameră pictată și pictura exterioară.

În prezent, clădirea extrem de funcţională, cuprinde o pensiune modernă, un cafe-restaurant cu mâncăruri tradiționale și un centru cultural romano – german.

Cetatatea din Sighișoara adăpostește case vechi care în trecut au fost locuite de familii bogate. Casele din Piața Cetății și din Piața Muzeului reprezintă rezultatul modificărilor după marele incendiu de la 1676. Cele mai multe case după incendiu și-au modificat fațadele. Fiecare casă din cetate este caracterizată de o arhitectură aparte. Piaţa Cetății a adăpostit pentru o vreme „stâlpul infamiei” și „tribuna” pe care se judecau în public procesele capitale.

Piața Cetății era și un puternic spațiu comercial medieval. Statutele medievale precizau locul unde se vindeau mărfurile produse în interiorul cetății. Piața Cetății și-a recăpătat vechea funcție de desfășurare a comerțului în zilele noastre, dar sub o altă formă: aceea de a comercializa obiecte de artizanat – suveniruri pentru cei care vizitează cetatea. 

Scara Şcolarilor este o construcție cu adevărat originală din cetate, fiind cea mai mare de acest fel din Transilvania. Inițial acesta era construită din lemn şi avea 300 de trepte, rolul său fiind acela de a înlesni accesul către Liceul și Biserica din Deal. A fost construită între 1660 – 1662 și acoperită de către localnici, pentru a proteja copiii care mergeau la școală. În anul 1849 a fost modificată și a rămas cu 175 de trepte. În prezent este o construcție cu fundație de piatră, pereți de lemn și acoperiș de șindrilă, asemănătoare unui tunel care duce în vârful dealului, prin ale cărei şipci de lemn pătrund razele soarelui.

Constituie cel mai valoros monument arhitectonic al Sighișoarei, fiind unul dintre edificiile reprezentative al stilului gotic din țara noastră. Biserica evanghelică Sf. Nicolae este situată pe micul platou de pe vârful dealului în zona unei cetățui atestată în secolul XII-XIII construită de secui. Actuala clădire este o biserică hală cu trei nave, turn de vest masiv inclus în colaterale și acoperit parțial de acoperișul masiv al halei în două ape, cor alungit cu două trave și absidă poligonală, suprapus criptei romanice, sacristie cu două nivele pe latura de sud, portic la intrarea de sud, bogată în sculptura gotică (portaluri, ferestre, statui) și pictură murală exterioară și interioară precum și piese de mobilier renescentist. Între secolul al XIII-lea și începutul secolului al XVI-lea au loc transformări a bisericii din deal. Lucrările la biserică au fost finalizate în jurul anului 1523. Principalele elemente de atracție în această biserică sunt tabernaculul și amvonul lucrate în piatră, datate din secolul al XV-lea. Altarele de la biserica din deal sunt dedicate Sfăntului Nicolae, Sfintei Ursula. Biserica a fost restaurată între 1993-2001 la inițiativa fundației Messerschmitt München. În anul 2004 pentru buna restaurare, biserica primeşte premiul „Europa nostra”. Destinația Bisericii din Deal va fi de muzeu liturgic, constituit din obiectele de cult din bisericile evanghelice din satele în care nu mai există comunitate săsescă.