Ținuturi legendare
Dealul lui Daru - Gornești
Numele localității situate pe malul râului Mureș poate proveni din cuvântul „gernye” care înseamnă un copac uscat: oamenii uscau pădurile din zonă pentru a înființa localitatea. Unele locuri în Gornești poartă și astăzi nume interesante și sunt legate de legende și povești. Un astfel de loc este de exemplu dealul „Darudombja” (dealul lui Daru) despre care se consideră că era locul unei bătălii între doi tauri – unul purta numele de Daru și era învins de celălalt. Animalul a fost înmormântat pe acel deal care de atunci poartă numele taurului. Cel mai înalt punct al satului se numește „Urak asztala” (Masa domnilor) - și acest nume se referă la trecut: o dată era un domn mare care venea aici la vânătoare împreună cu prietenii săi. Pe vârful dealului era o masă de lemn și niște scaune, acolo se odihneau vânătorii. Băieții tineri din sat erau gonașii: aceștia nu aveau voie să stea la Masa domnilor, însă în semn de recunoștință pentru ajutorul acordat au primit pâine proaspătă și vin. O altă parte a satului Gornești este numită „Csitkóskert” (Grădina mânjilor) – în trecut aici era o poiană mare unde oamenii și-au dus caii, mânjii la păscut și aici era și grajdul. Sătenii au cumpărat acest teren, însă numele s-a păstrat. Dacă suntem în Gornești trebuie să vizităm neapărat două clădiri. Una este biserica reformată situată în centrul satului, ridicată în evul mediu în stil gotic, care de-a lungul secolelor a fost reconstruită și transformată de mai multe ori, însă este și astăzi o clădire foarte impresionantă în centrul satului. Clopotul mare al bisericii a fost realizat în anul 1456. În acea perioadă satul se afla în proprietatea familiei Erdélyi din Șintereag, după care a devenit proprietatea familiei Teleki. Cealaltă clădire renumită în Gornești este cetatea de odinioară care în anul 1686 era transformată într-un castel de cancelarul Teleki Mihály. La fel ca în cazul castelului Bethlen din Zau de Câmpie, numerologia juca un rol important și în timpul proiectării acestui castel care are 52 de încăperi și 365 de ferestre. Exploratorul renumit al Africii al familiei Teleki, Teleki Sámuel, și-a păstrat colecția impresionantă, respectiv biblioteca în acest castel, însă o mare parte a acestor obiecte și cărți s-au distrus în timpul evenimentelor tulburătoare care au avut loc în secolul al 20-lea, doar o parte a acestora putea fi salvată, iar în prezent acestea se păstrează în Biblioteca Teleki din Tîrgu Mureș. După naționalizare clădirea a fost revendicată și renovată, astăzi fiind un loc important pentru evenimente. În parcul castelului realizat în stil baroc se găsesc statuile figurilor mitologice. Turiștii care vizitează satul Gornești pot participa și la zilele castelului care este un eveniment din ce în ce mai popular, organizat în fiecare an în castel, respectiv în parcul castelului, și în cadrul acestui eveniment oamenii nu doar că pot vizita clădirile impresionante ridicate în stil baroc, ci pot participa și la programe pentru copii și pentru adulți. În castelul renovat din Gornești funcționează un atelier de artă și se organizează anual un festival al muzicii de cameră. Dacă am admirat deja biserica reformată și castelul Teleki, putem urca și la Masa domnilor la care - în prezent - se poate așeza oricine. Nu trebuie să ne fie frică, deoarece nu îi vom întâlni nici pe caii din Grădina mânjilor, și nici pe taurii care pasc pe Dealul lui Daru.
Află mai mult
Grota zânelor și Pădurea Călugărilor - Ernei
Pe malul stâng al râului Mureș,la o distanță de zece kilometri de la Tîrgu Mureș, în direcția orașului Reghin, se întinde satul Ernei. Există mai multe teorii, respectiv legende legate de originea numelui acestei localități. Unii consideră că numele satului provine din cuvântul „ér” (pârâiaș, un pârâu mic), alții consideră că localitatea păstrează numele familiei Ernyei din perioada arpadiană. Conform unei legende, în zonă trăia o fată foarte isteață, pe nume Ikla, care a contribuit la cucerirea cetății din Belgrad și care mai târziu a devenit soția unui conducător pe nume György – au primit și un teren, o moșie, pe care s-a înființat satul Icland. Însă lângă ei trăia familia Ernyei, iar fata urâtă a bătrânului Ernyei, Borka, s-a îndrăgostit de György. Atunci când bărbatul nu era acasă, această fată îi scria scrisori mincinoase lui György și lui Ikla, cu intenția de a-i învrăjbi pe cei doi îndrăgostiți. Conform legendei, György, care s-a întors acasă, i-a văzut pe preot și pe Ikla rugându-se la marginea unei stânci și – pentru că pe baza scrisorilor credea că aceștia aveau o relație – i-a împins în prăpastie. Mai târziu Borka și-a regretat fapta, și-a asumat faptele și apoi s-a sinucis. György a construit o mănăstire la marginea prăpastiei și a plecat într-un pelerinaj. Locul aflat lângă satul Ernei unde ar fi putut fi mănăstirea se numește și astăzi Pădurea călugărilor. Mitul familiei Bethlen care a ucis șarpele se povestește și în satul Ernei. Conform acestei legende, între Ernei și Chinari, pe malul argilos al râului Mureș era o peșteră numită de localnici Grota zânelor. În această peșteră trăiau zâne și alte creaturi fabuloase, care pe timp de noapte mergeau la râul Mureș, la scăldat. Însă în grotă s-a mutat un șarpe uriaș care prindea des vacile și caii ce treceau prin fața peșterii. Nimeni nu a reușit să-l ucidă, până când, într-o zi, tânărul conte Bethlen s-a decis să-și încerce norocul. Înainte de a intra în Grota zânelor, și-a fixat niște lame pe armură și pe coif, astfel când șarpele s-a înfășurat în jurul lui, lamele l-au ucis, iar contele nu a avut nevoie să-și folosească armele pentru a-l răpune. De aceea, familia este cuniscută și ca familia Bethlen care a ucis șarpele. La începutul anilor 1300, sursele istorice îl menționează pe Ernyei István, născut în această localitate, ca palatinul țării. La sfârșitul evului mediu și în secolele trecute satul era unul dintre simbolurile libertății religioase din Ardeal deoarece în acest sat existau cinci biserici în aceeași perioadă, fiecare aparținând unei religii diferite – chiar dacă mai târziu, sâmbetiștii s-au mutat la Bezidu Nou. În tabăra din Libáncsmező, de lângă Ernei a fost numit principele Transilvaniei Mihály Apafi I, în anul 1661. În trecut au fost mai multe conace boierești în sat. Cea mai renumită clădire care există și astăzi este castelul cu numele interesant Bálintitt care a fost construit în secolul al 18-lea în stil baroc târziu, însă a fost reconstruit și transformat de mai multe ori, în multe stiluri. În zilele noastre, doar niște copaci bătrâni mai atestă faptul că în trecut acest castel avea o grădină frumoasă și un heleșteu. Dacă ne aflăm în apropierea satului Ernei, putem vizita și astăzi locul numit Pădurea călugărilor unde putem vedea niște copaci bătrâni care păstrează amintirea unei povești de dragoste pline de gelozie. Dacă vremea este frumoasă, putem urca liniștiți la Grota zânelor – deoarece sigur nu ne vom mai întâlni cu șarpele.
Află mai mult
Legenda călugărului Lőrinc - Reghin
După Târgu Mureș, care este reședința județului Mureș, Reghin este a doua cea mai mare localitate a județului. Cea mai veche și cea mai importantă atracție turistică a orașului este biserica evanghelică în legătură cu care există mai multe legende. Conform unei legende biserica a fost construită de un călugăr – Lőrinc, care a fost bogat și credea că după terminarea lucrărilor de construcție îi mai rămâne atâția bani, încât va putea trăi fără griji până la moarte. Însă construcția bisericii i-a costat atât de mulți bani, încât i-a rămas doar un ou pe care Lőrinc l-a mâncat și a murit. Sigur este însă, că în partea sud-vestică a bisericii, pe peretele capelei Sf. Laurențiu (Lőrinc) se găsește un torso despre care se susține că îl prezintă pe Sf. Laurențiu (Lőrinc). Conform unei alte legende sub una dintre scările de piatră ale bisericii sunt ascunse multe comori pentru cazul în care biserica s-ar distruge: din aceste comori biserica ar putea fi reconstruită. Biserica orașului despre care se presupune că era fondată în timpul regelui Sf. Ladislau a fost de fapt construită în secolul al 13-lea. Aceasta este simbolul orașului Reghin: le-a făcut față tuturor evenimentelor tulburătoare care au avut loc de-a lungul secolelor, în anii 1708 și 1848 s-a distrus în incendii, după care vechea biserică luterană a fost reconstruită cu modificări. În ceea ce privește aspectele interesante legate de istoria artei și de arhitectură, în biserica evanghelică s-a păstrat o fereastră de la începutul perioadei gotice cu niște reliefuri care prezintă capete omenești care le-ar putea aparține domnului Bánffy Tamás și soției sale care ar fi putut fi primii constructori ai bisericii. În afară de acestea se consideră opere arhitecturale importante și partea de șezut aflată în sanctuar, respectiv stema aflată deasupra ușii sacristiei care pentru o perioadă mai lungă a fost folosită ca stema orașului. În Reghin nu doar biserica poate fi menționată printre cele mai importante atracții turistice, deși fără îndoială aceasta este cea mai cunoscută. Biserica reformată a localității Reghin-sat – care mai demult era o localitate independentă – a fost de asemenea construită în secolul al 13-lea, iar biserica romano-catolică a fost ridicată în anul 1781. Parcul statuilor a fost realizat în amintirea personalităților mari ale istoriei și culturii maghiare. În anul 1744 în Reghin-sat a fost construită și o biserică greco-catolică – în prezent aceasta este folosită de către ortodocși, la fel ca biserica greco-catolică din Reghin care a fost terminată în anul 1813. Străzile Reghinului – asemenea străzilor altor orașe medievale din Transilvania – erau înguste și șerpuite. Însă în acel an imaginea orașului a fost „modificată”. În Reghin există un muzeu etnografic renumit încă din anii 1960, iar fabricarea instrumentelor muzicale se bucură de o tradiție veche. Reghin este numit și orașul viorilor: fabrica de instrumente muzicale Hora a fost fondată de meșterul Roman Boianciuc în anul 1951. Dacă vizităm orașul Reghin, să încercăm specialitățile locale servite în restaurantele aflate în centru – chiar și ouă deoarece putem fi siguri că nu vom păți același lucru ca călugărul Lőrinc din legendă.
Află mai mult
Întâmplări și povestiri din Voivodeni
Satul Voivodeni (Vajdaszentivány) situat la sud de Reghin este în primul rând renumit pentru dansurile populare, conacul Zichy, respectiv lacul Sáté. Conform poporului biserica fortificată veche a fost distrusă în timpul invaziei turcești. În acea perioadă satul a fost numit Szentiván. Se presupune că mai târziu a fost numit după voievodul transilvănean Bethlen Domokos sau după subvoievodul Bethlen Elek. În timpul asediului bisericii fortificate apărătorii fuseseră conduși de un preot care era ținut în captivitate la turci pentru o perioadă mai lungă, ba chiar îl învăța pe Ali pașa limba maghiară, care era conducătorul armatei care a atacat satul. Preotul care se pricepea la războaie, i-a rugat pe apărători să aibă grijă ca paznicii să nu lupte, ci doar să semnaleze sosirea cercetașilor, respectiv a armatei turcești. Însă apărătorii nu l-au ascultat: i-au atacat pe cercetași și au și ucis trei dintre aceștia – din această cauză Ali le-a poruncit oamenilor săi să bombardeze biserica și a câștigat lupta. Fostului său învățător îi oferise grație, însă preotul l-a refuzat, astfel devenind și el victima turcilor. Cei decedați în luptă au fost înmormântați pe dealul pe care se afla biserica bombardată, iar pe peretele bisericii noi se află o tăbliță de piatră realizată în amintirea eroilor. Biserica din Voivodeni putea fi ridicată deja în secolele 13-14. De-a lungul secolelor a fost reconstruită, respectiv transformată dintr-o biserică romano-catolică într-o biserică reformată, la fel ca majoritatea bisericilor din Transilvania și Ungaria. La sfârșitul anilor 1700, respectiv în anul 1829 localitatea a fost afectată de un incendiu, astfel biserica trebuia reconstruită. Pentru turiști una dintre cele mai importante atracții în Voivodeni o reprezintă biserica bine-cunoscută. Cealaltă clădire importantă este castelul Zichy care putea fi construită în perioada reconstruirii bisericii, la răscrucea secolelor 18-19 – acest lucru fiind indicat de caracteristicile arhitecturale ale castelului. Castelul are două unități principale: aripa monumentală în stil clasic, prevăzută cu un portic și cu arcade, respectiv clădirea în stil baroc cu un portic cu coloane și timpane. Inițial clădirea i-a aparținut familiei Bethlen, după care a devenit proprietatea lui Kemény János, iar la sfârșitul secolului al 19-lea a fost cumpărată de familia Zichy. În perioada comunismului clădirea a fost trecută în proprietatea statului, iar la două decenii de la schimbarea de regim clădirea a fost renovată și transformată într-un centru cultural. Unul dintre cele mai renumite evenimente care au loc în Voivodeni este tabăra de dans care din 1997 se organizează anual și la care participă iubitorii muzicii și dansurilor populare chiar și din străinătate – nu numai pentru a învăța dansul popular unic, caracteristic satului Voivodeni, ci și pentru a se bucura de clădirile frumoase și de peisajul minunat.
Află mai mult