Biserica Evanghelica Batos

Biserica evanghelică din Batoș

Descriere

Ansamblul Bisericii Evanghelice din Batoș
 
Existența unei biserici în sat poate fi intuită datorită documentării plății dijmelor papale deja în prima jumătate a secolului 14 iar sanctuarul pe care îl putem admira și astăzi, ne confirmă existența acesteia cel târziu din a doua jumătate a aceluiași secol. Prin dimensiunea ei putem interpreta și puterea de la acel moment a comunității din Batoș. Despre navă nu știm încă cu siguranță dacă perimetrul acesteia a rămas același din perioada gotică sau a suferit modificări mai importante odată cu extinderea barocă a bisericii. Se presupune de asemenea posibilitatea ca în zona de vest să fi existat un turn medieval, întrucât modelul bisericii pare să fie foarte similar cu cel al bisericii de la Reghin.  În orice caz, știm cu siguranță că ultima modificare majoră a bisericii a fost în a doua jumătate a secolului 18, mai precis în anul 1781, o extindere prin construirea portalului sudic în secolul 19, după care au urmat diverse intervenții de reparații în anii marcați pe arcul triumfal din biserică: 1859, 1909, 1912, 1967-1970 cu modificări importante la nivelul șarpantei, și 1999 cu reparații capitale ale clădirii. În ceea ce privește zidul de fortificație și turnul, inscripțiile mărturisesc că acestea au fost construire (posibil reconstruite) în prima jumătate a secolului 17, la nivelul turnului putând recunoaște încă două extinderi ulterioare pe verticală în secolul 19, precum și construirea unei anexe la sfârșitul secolului 19, pentru adăpostirea scărilor de access.
 
Biserica în starea actuală păstrează numeroase elemente originale, mărturii ale vremurilor în care a fost construită, renovate, reparată (elemente constructive, plăcuțe commemorative, inscripții, chiar și un document cu informații istorice în coiful turnului). Prin cercetările efectuate s-au mai descoperit: picturI ascunse sub zugrăveli/tencuieli, un portal medieval înglobat în tencuiala portaluluI sudic, posibila poziție a fostei case parohiale medievale, componente artistice din lemn cu valoare excepțională. În interiorul bisericii ne surprinde altarul cu copia faimosului artist sibian Calr Dörschlag după Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci, amvonul cu coronamentul său dantelat, orga de la 1902, dar și băncile cu parapet pictat. Nu în ultimul rând tavanele boltite din perioada barocă și decorațiunile lor rococo ne încântă privirile.
 
Convingeți-vă de frumusețea și unicitatea bisericii și vizitați-ne la Batoș!
 
Persoană de contact: curator Ioana Göllner, 0740 931 582, preot Johann Zey, 0747 914 008

Existența unei biserici în sat poate fi intuită datorită documentării plății dijmelor papale deja în prima jumătate a secolului 14 iar sanctuarul pe care îl putem admira și astăzi, ne confirmă existența acesteia cel târziu din a doua jumătate a aceluiași secol. Prin dimensiunea ei putem interpreta și puterea de la acel moment a comunității din Batoș. 

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay