Orestia, după Eschil

May-30

Orestia, este o adaptare nouă și antrenantă a tragediei grecești, în care s-a realizat o operație revelatoare asupra trilogiei epice a răzbunării lui Eschil (singura trilogie antică rămasă întreagă la 2500 de ani după scrierea ei) păstrând intactă esența tragediilor – prezentând căderea Casei Atrizilor. Este o creație teatrală care rearanjează înțelegerea personajelor mitice și a poveștilor transmise prin intermediul lor, oferind o lecție nemiloasă de ambivalență. În mod paradoxal, o acțiune poate fi atât ”bună” cât și ”rea”, binele și răul fiind la un fir de păr distanță, iar alegerea răului mai mic este o dilemă umană cu care ne confruntăm încă din cele mai vechi timpuri. De fapt, putem observa că unele aspecte ale naturii umane nu s-au schimbat nici măcar în 2500 de ani, iar multe dintre întrebările lăuntrice de atunci încă nu și-au găsit răspunsul.
Este un specatcol viu și vital, extrem de actual, vorbind atât despre crimă și traume, cât și despre justiție, religie, natura poveștilor și nevoia noastră de a continua să le refacem și să le repetăm, viața individuală versus binele general, consecințele inevitabile ale războaielor străine și ale violenței dar și despre multiplele relatări diferite ale aceleiași povești – toate cu umor negru presărat pe alocuri. Spectacolul, cu o durată de două ore, vă trece printr-o multitudine de stări, oferind o experiență concentrată și palpitantă oricărui spectator, indiferent dacă vă sunt cunoscute poveștile, sau nu.

Distribuția:
Larisa Dobrin
Sergiu Ștefanache
Cristina Brumă
Petru Nistor
Alex Gabera
Cosmin Ghibănescu
Adela Ciocan
Mihaela Pop
Deak Eva
Alex Stoicescu
Sebi Pop
Anca Ghimpu
Daniel Suciu
Regia: Nicolae și Nicolas Cristache
Scenografia: Aurel Asanache
Mișcarea scenică: Ioan Ardelean
Light design: Daniel Klinger
Traducerea și sound design: Nicolas Cristache
Video: Denis Demian

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay