Cultura romă între tradiție și modernitate

Apr-22

22 aprilie 2025
În 22 aprilie, ora 16, va avea loc  inaugurarea expoziției   ”Cultura romă între tradiție și modernitate”, un demers care aduce împreună  imagini de arhivă și piese de creație vestimentară inspirată din portul și tradițiile romilor. 
 Expoziția este o invitație  la cunoașterea,  înțelegerea  și  valorizarea patrimoniului etniei rome,  ca parte  a patrimoniului universal.
Invitații care vor lua cuvântul:
Nicolae  Băciuț,  scriitor și jurnalist
Zita Moldovan, creatoare și titular al colecției vestimentare  Loly Haute Couture
Roxana Maria Man,  coordonator expoziție,  deschidere și prezentarea expoziției
”Cultura este un construct care trebuie să ne ajute să ne schimbăm, într-un mod care să ne permită standarde de viață mai bune  și ea este într-un continuu proces,  în care ierarhiile de valori se stabilesc și se redefinesc în funcție de dezvoltarea și evoluția unor modele, la bază tradiționale.
Evoluția spre modernizare, în cazul  romilor,  nu a parcurs drumul firesc pe care l-a parcurs populația majoritară sau alte etnii.
Dezavantajul istoric, concretizat prin respingere, marginalizare sau  asimilare, au marcat destinul  romilor și sansele de dezvoltare normale și au generat evoluția  unei culturi marginale, purtătoare a unui destin dezonorant și a unei  conștiințe de sine negative (auto)stigmatizante.
Atunci când vorbim de romi, vorbim de nedreptatate, de abuz și traumă. 
Modernizarea sau integrarea romilor, în  condițiile particulare ale existenței unui trecut traumatizant, este un demers complex,  ce revendică  profunzimea  unui proces de vindecare, o vindecare colectivă, în care înțelegerea completă este expresia blândeții  și a  compasiunii” - Roxana Maria Man
Vă așteptăm cu drag ! 

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay