Ștranduri cu apă sărată din județul Mureş
Judeţul Mureş se bucură de un potenţial turistic ridicat graţie bogatei sale oferte, pe teritoriul său concentrându-se valoroase şi variate obiective turistice. Printre acestea, ştrandurile cu apă sărată ocupă un loc aparte, întrucât reuşesc să le ofere celor ce le trec pragul momente unice prin asigurarea diverselor tratamente şi proceduri ce vizează ameliorarea sau chiar vindecarea unei game largi de afecţiuni, dar şi un cadru propice relaxării, odihnei şi distracţiei.
Câteva dintre cele mai populare astfel de obiective se regăsesc mai jos.
SOVATA
Probabil unul dintre cele mai cunoscute este Staţiunea balneoclimaterică Sovata, aflată la o altitudine de aproximativ 500 m, la poalele Munţilor Gurghiu. Situată la doar 60 de km de municipiul reşedinţă de judeţ Târgu Mureş, are ca punct principal de atracţie lacul heliotermic, cu apă sărată, Ursu unde funcţionează şi ştrandul cu acelaşi nume. Lacul Ursu se regăseşte pe lista monumentelor naturale ale României şi este unul dintre cele mai căutate lacuri din ţară, fiind cel mai mare lac heliotermic din lume și totodată singurul lac sărat care se bucură de împrejurimi atât de bogate în vegetație. Lacul este aşezat pe un munte de sare şi are o suprafaţă de circa 40.000 mp, lăţime de 170 m, o salinitate medie de 250 g/litru şi o adâncime de aproximativ 18 m. Temperatura medie a apei atinge valori între 27-30 grade Celsius pe timpul verii, aceasta putând ajunge până la 37 grade Celsius, crescând odată cu adâncimea.
Baza de tratament de pe malul lacului funcţionează ca stabiliment balnear încă din anul 1928, fiind probabil primul de acest fel din zona Sovata, proprietăţi curative fiind atribuite atât apei sărate, cât şi nămolului ce se găseşte pe fundul lacului. Ştrandul funcţionează între orele 10-18, o pauză în care lacul să se poată ”odihni” fiind prevăzută între orele 13-15, când turiştii sunt invitaţi să iasă din apă. Cei care doresc pot rămâne în continuare în incinta ştrandului unde se pot relaxa la terasa de pe malul lacului, iar cei care preferă să petreacă acest timp altfel pot opta pentru o plimbare pe faleza din jur, pentru activitățile sau restaurantele din zonă. Lacul este întreţinut zilnic în sezonul estival, vizitatorii putându-se bucura de proprietăţile sale la preţuri accesibile, în condiţii foarte bune.
Deşi lacul Ursu este cel mai cunoscut lac cu apă sărată din staţiune, acesta nu este singurul, cinci alte lacuri cu apă sărată fiind prezente în Sovata: Aluniş, Roşu, Verde, Negru şi Mierlei. Lacul Negru dispune de asemenea de un ştrand deschis publicului între orele 9-19, fiind reamenajat şi deschis începând cu anul 2019. Baza de tratament pune la dispoziţie numeroase tratamente, vizitatorii putând beneficia pe lângă îmbăiere şi de împachetări cu nămol sapropelic. Un restaurant cu 90 de locuri, un bar de zi şi o piscină exterioară încălzită completează oferta.
IDECIU DE JOS
Ideciu de Jos este la rândul său unul dintre locurile de relaxare din judeţ, ştrandul de aici fiind ales de cei care caută să se bucure de liniştea locului şi de odihnă. În localitatea situată pe malul râului Mureş, la circa 7 kilometri de municipiul Reghin, se găseşte ştrandul gestionat de către administraţia locală. Izvoarele cu apă clorurosodică concentrată, lacul sărat, nămolul terapeutic şi investiţiile importante din ultimii ani sunt principalele motive pentru care turiştii aleg şi apreciază această zonă.
Bazinele alimentate de izvoare sărate cu o concentraţie de la 150 la 300 g sare/litru, bogate în calciu, fluor, iod, brom, fier, magneziu şi sulf stau la dispoziţia vizitatorilor de luni până duminică, începând cu ora 8:30 şi până la orele 21. Acestea sunt destinate atât adulţilor, cât şi celor mai tineri, având adâncimi diferite, până la un maxim de 1,6 m. Există de asemenea o zonă destinată nudismului şi o mică plajă cu nisip, spaţiul verde din împrejurimi asigurând un aer curat şi un cadru de poveste ce îndeamnă la relaxare. Apa sărată şi nămolurile minerale cu proprietăți radioactive, foliculină şi progesteron sunt recomandate de specialişti în tratarea afecţiunilor reumatice, ginecologice şi ale aparatului respirator.
SÂNGEORGIU DE MUREȘ
În apropiere de Târgu Mureş se află unul dintre cele mai atractive ştranduri din Transilvania, mai precis în Sângeorgiu de Mureş, comună limitrofă municipiului reşedinţă de judeţ. Este vorba de complexul Apollo Wellness Club. Centrul de agrement se întinde pe o suprafaţă de 24 ha, este un ştrand privat şi reprezintă o importantă atracţie prin prisma serviciilor şi posibilităţilor de petrecere a timpului liber. Bazinele exterioare cu apă sărată sau dulce, minipiscina pentru copii, zonele de relaxare, locul de joacă, plaja cu şezlonguri, terasele, terenul de beach volei, zona pentru nudişti şi paradisul verde sau o şedinţă de masaj… sunt toate motive pentru care turiştii şi localnicii aleg acest loc. Complexul are în oferta sa şi alte servicii pe care le pune la dispoziţia vizitatorilor, precum cele hoteliere, balneo, corporate, o bază sportivă sau un centru spa. Programul de funcţionare în cazul ştrandului este de luni până duminică, între orele 8-20, iar tarifele sunt diferite în funcţie de vârsta vizitatorilor şi de zilele săptămânii. Apa de aici are cea mai mare concentraţie de iod din Transilvania, 11,4 mg/litru, băile sărate fiind indicate în cazul unor afecţiuni ale sistemului nervos, genito-urinare, aparatului locomotor sau hipotiroidie.
JABENIȚA
O staţiune cu un farmec aparte, în prezent neglijată şi în aşteptarea unui investitor care să o pună în valoare, este şi cea de la Jabeniţa, comuna Solovăstru, renumită pentru apa cu cea mai mare salinitate din Transilvania. Lacul Jabeniţa este o fostă carieră de sare ce datează din vremea romanilor, amenajat ca staţiune balneară în anul 1830 şi cunoscută ca fiind o staţiune a nobilimii. Nămolul de la Jabeniţa era cunoscut în toată Europa, fiind căutat în centrele de sănătate din Imperiul Austro-Ungar.
Opţiunile pentru a profita de proprietăţile terapeutice ale apelor sărate din judeţ şi a ne bucura de momente de relaxare sunt variate, tot ce avem de făcut este să pornim la drum şi să le căutăm pe acelea care se pliază cel mai bine pe aşteptările şi nevoile noastre. Natura a fost darnică cu judeţul nostru, să o răsplătim punând-o în valoare şi îmbrăţişând tot ceea ce are să ne ofere.