Plimbări și drumeții în natură

Plimbări și drumeții în natură

Traseu turistic: Sighișoara – Platoul Breite – Stejărenii – Sighișoara

Află mai mult

Destinația ecoturistică Colinele Transilvaniei

Colinele Transilvaniei reprezintă zona satelor cu biserici fortificate dintre Sibiu, Mediaș, Sighișoara, Rupea și Făgăraș. Este o destinație de ecoturism certificată, care se întinde pe o suprafață de aproximativ 260.000 hectare, unde trăiesc peste 100.000 locuitori, în 44 de comune şi oraşe. Brandul ”Colinele Transilvaniei” a fost înființat în anul 2012, de mai mulți parteneri locali, care au recunoscut valoarea ecoturistică a zonei care se suprapunea peste ariile protejate Sighişoara - Târnava Mare - Podișul Hârtibaciului.  Turiștii sunt atrași aici de natura sălbatică, o biodiversitate rar întâlnită în Europa, de monumente UNESCO (Sighișoara, Saschiz), biserici fortificate (Cloașterf,  Archita, Apold), castele renascentiste (Castelul Bethlen - Criș), dar și de tradițiile și obiceiurile comunităților locale de sași, români, maghiari sau romi, care conviețuiesc aici de mai multe secole. Destinația Colinele Transilvaniei a primit certificarea ca destinație ecoturistică în luna noiembrie, 2022, după mai mult de 10 ani de eforturi pentru ca această zonă să se dezvolte echilibrat folosind valori naturale și culturale bine păstrate ca elemente principale de atracție pentru turiști.

Află mai mult

Via Transilvanica

Via Transilvanica este un traseu turistic de lungă distanță, care străbate România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare, pe o distanță de 1400 km. Conceptul este asemănător celor întâlnite în întreaga lume, de la drumul de pelerinaj El Camino până la traseele de lung parcurs sălbatice, din America de Nord, precum Appalachian Trail. Traseul este alcătuit din 7 ținuturi tematice, care leagă diverse regiuni și comunități, pe parcursul cărora călătorul poate avea parte de experienţe unice într-un cadru natural şi cultural autentic. ”Drumul care unește”, cum mai este denumită Via Transilvanica, este foarte bine semnalizat cu indicatoare și marcaje, dar și cu borne kilometrice sculptate individual în piatră (andezit), care formează probabil cea mai lungă galerie de artă din lume și care însoțesc călătorii pe tot parcursul drumeției.

Află mai mult

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay