Lacul Bezid și Parcul Memorial Bezidu Nou
Lacul de acumulare Bezidu Nou s-a format între anii 1975 - 1990, în urma construirii barajului de acumulare, pe locul în care se afla satul Bezidu Nou. Scopul construirii acestuia a fost de a atenua viiturile de pe pârâul Cușmed și de a alimenta cu apă potabilă și industrială orașul Târnăveni. Însă abaterea de la planurile inițiale și mărirea capacității rezervorului de apă de la 10 mil. la 16 mil. de m³ a avut ca rezultat şi sacrificarea întregului sat Bezidul Nou, prin inundarea acestuia, de unde o mare parte din locuitori au fost strămutaţi. În prezent, lacul este o destinație preferată de weekend pentru locuitorii din zonă, uneori ruinele fostelor case din sat zărindu-se la suprafața apei în timpul verii. La coada lacului, pe drumul spre Crișeni s-a amenajat Parcul Memorial Bezidu Nou, unde s-a amenajat un zid al plângerii, s-au amplasat poze de odinioară, o clopotniță și sculpturi funerare, unde fiecare sculptură funerară simbolizează o casă, păstrând amenajarea satului de odinioară.