Rarități ale naturii

Rarități ale naturii

Peșteră de mulaj - Căsoaia lui Ladăş

Pe Valea Mureşului Superior, în Defileul Topliţa - Deda având ca punct de plecare restaurantul de pe stâncă din localitatea Andreneasa încep două trasee montane marcate spre două peșteri de mulaj numite “Căsoaia lui Ladaș" și "Peștera Mare", protejate de Federaţia Română de Speologie. Sunt peșteri cu particularități deosebite, foarte interesante ca geneza, de dimensiuni modeste, cantonate în formațiuni vulcanogen - sedimentare.Primele peşteri de mulaj au fost descoperite în România aici, pe Valea Mureşului, în zona Sălard – Androneasa, majoritatea în partea Munţilor Călimani, iar din anul 2000 şi pe partea Munţilor Gurghiu. Până astăzi, sunt cunoscute aproape 100 de astfel de formaţiuni, din care doar 16 pot fi numite peșteri, datorită dimensiunilor, restul fiind formațiuni pseudo-carstice, însă până acum nu au fost accesibile publicului, pentru evitarea deteriorării lor.Peșterile sunt unice în lume prin faptul că, acum 5 milioane de ani când încă erau activi vulcanii din Masivul Călimani, în timpul erupțiilor, a scurgerii lavei peste pădure, copacii au fost acoperiți cu praf şi bolovăniș vulcanic. Cu timpul, în urma acțiunii apei, sedimentele respective s-au întărit iar copacii și crengile lor au putrezit și au fost spălate din roca vulcanică, lăsând urme în pereții peșterii. Peșterile de mulaj pot avea dimensiuni cuprinse între 40 și 80 m lungime și un diametru de până la 2,4 m. În Europa, astfel de peșteri mai există în Slovenia și Ungaria, iar în lume se întâlnesc în Japonia și SUA (Insulele Hawai). Aflată între Răstolița și Lunca Bradului, la extremitatea estică a comunei Androneasa, în locul numit de localnici „Căsoaia”, peştera formată în rocă vulcanică în perioada activă a Vulcanului Călimani-Gurghiu are geneza mixtă, 30 m de galerii fiind de mulaj iar restul de 48 m de alterare. Aflată la o altitudine de 704 m, peştera „Căsoaia lui Ladaș” are intrarea de 2 m înălţime. Lucrările de amenajare au constat în realizarea traseului de circa 3-4 km, care porneşte de la drumul principal E578, lângă restaurantul Androneasa şi poate fi parcurs în cca. 1 oră, ajungându-se şi la un punct de belvedere, de unde poate fi admirat Defileul Mureșului.

Află mai mult

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay