Vârful Pietrosul Călimanilor I Munții Călimani

Descriere


Acesta este unul dintre cele mai populare trasee de drumeţie care duce la creasta Munţilor Călimani. Punctul de plecare al traseului marcat cu cruce albastră este gura de vărsare a pârâului Ilva, în jumătatea superioară a localității Lunca Bradului, de unde un drum forestier duce până la confluenţa pârâurilor Negoiu şi Pietrosul. Drumul forestier este accesibil până în acest punct cu mașina, care poate fi parcată aici. După bifurcație, drumul devine tot mai îngust, mai abrupt și mai anevoios până la poalele Vârfului Negoiu Unguresc. După ce trece de o porțiune împădurită abruptă și de stâna din poiana de sub Vârful Negoiu, unde se află şi un izvor, fiind și ultima sursă de apă, cărarea ajunge în Șaua Negoiului, unde panorama minunată a munţilor Călimani ni se aşterne în faţa ochilor. Poteca de creastă, marcată cu bandă roşie, urcă abrupt spre Vârful Negoiu Unguresc (2049 m), de unde Vârful Pietrosul Călimani (2100 m) cel mai înalt vârf al munţilor Călimani, se află la doar o jumătate de oră de mers pe jos. Din distanţa totală de 26 km, aproape 18 km pot fi parcurși cu mașina. 

Mai multe informaţii: www.salvamontms.ro 

Acesta este unul dintre cele mai populare trasee de drumeţie care duce la creasta Munţilor Călimani. Punctul de plecare al traseului marcat cu cruce albastră este gura de vărsare a pârâului Ilva, în jumătatea superioară a localității Lunca Bradului, de unde un drum forestier duce până la confluenţa pârâurilor Negoiu şi Pietrosul. 

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay