Muzeul Bolyai - Târgu Mureș
Muzeul Bolyai, care a fost înființat în 1937 într-una din sălile Marii Biblioteci a Colegiului Reformat Târgu Mureș, păstrează obiectele personale ale cei doi ingenioși matematicieni. În 1955, muzeul memorial și biblioteca colegiului au fost amenajate în aripa dreaptă a clădirii Teleki Téka, iar câțiva ani mai târziu, camera memorială Bolyai cu obiectele personale și lucrările celor doi matematicieni a fost mutată în încăperea de la parter în care se află şi în prezent. Pe lângă obiectele personale, cum ar fi setul de șah al lui Bolyai Farkas, setul de compasuri al lui Bolyai János, precum și o sobă unică realizată de Bolyai Farkas, se mai pot vedea unele piese de mobilier personale, sau macheta din lemn a pseudosferei, care reprezintă geometria neeuclidiană.
Farkas Bolyai
Bolyai Farkas (1775-1856), născut în comuna Buia (jud. Sibiu), şi-a început studiile la Colegiile reformate din Aiud şi Cluj, apoi la Universitatea din Göttingen, unde se împrieteneşte cu marele savant Friedrich Carl Gauss.

Din 1804 şi până la sfârşitul vieţii este profesor la Colegiul Reformat din Târgu-Mureş (azi liceul Bolyai Farkas) unde predă matematică, astronomie, fizică şi chimie.
Întreaga sa energie şi-a dedicat-o însă matematicii. Lucrarea sa fundamentală Tentamen (Târgu-Mureş, 1832) scrisă în latină este o sinteză a îndelungatelor sale frământări şi meditaţii privind bazele matematicii, cu idei şi intuiţii geniale ce au premers epocii.

Moare la Târgu-Mureş în anul 1856, fiind înmormântat în Cimitirul reformat din localitate.
János Bolyai
Bolyai János (1802-1860) este pasionat încă din copilărie de matematică, la 14 ani cunoscând lucrările lui Euclid şu Euler, algebra superioară şi calculul diferenţial şi integral.
János Bolyai
Bolyai János (1802-1860) este pasionat încă din copilărie de matematică, la 14 ani cunoscând lucrările lui Euclid şu Euler, algebra superioară şi calculul diferenţial şi integral.
Îşi începe studiile şcolare la Colegiul reformat din Târgu-Mureş, apoi la Academia de Inginerie Militară din Viena devenind ofiţer inginer.
Preocupat de Axioma a XI-a a lui Euclid care se referea la teorema dreptelor paralele, la vârsta de 21 de ani János îi trimite tatălui său o scrisoare, renumită pentru istoria matematicii, în care afirmă: „...din nimic am creat o lume nouă”; astfel, el îşi informează tatăl că se află în posesia ideii fundamentale a geometriei neeuclidiene, pe care urmează doar să o prezinte într-un sistem unitar.
Lucrarea sa fundamentală De scientia spatii, apare la sfârşitul lucrării tatălui său Tentamen, fiind cunoscută şi sub numele de Appendix. Prin ea János Bolyai fundamentează geometria neeuclidiană, revoluţionând atât geometria, cât şi fizica teoretică. Lucrarea rămâne însă necunoscută lumii ştiinţifice, iar János Bolyai moare singur şi necunoscut în anul 1860, fiind înmormântat în Cimitirul reformat din Târgu-Mureş.
Valoarea matematicianului este recunoscută unanim la o jumătate de secol după moarte, în anul 1911 fiind exhumat şi înmormântat alături de tatăl său.
(sursa: telekiteka.ro)
Adresa: Biblioteca Teleki, str. Bolyai nr. 17.
Program: marți - vineri: 10.00 - 17:30