Orășelul copiilor

Dec-22
Orășelul copiilor își deschide porțile, vineri, 3 decembrie, pe Bulevardul Cetății. Până în 24 decembrie, Moș Crăciun le dă întâlnire celor mici, în fiecare duminică după-masă, la căsuța lui de vis.
Zilnic, trenulețul Moșului îi va plimba pe traseu Târgului de Crăciun-Piața Teatrului-Cetatea Târgu Mureș, iar trăsura Moșului îi va purta pe aleile Orășelului Copiilor.
Și cum Crăciunul aduce cu sine arome îmbietoare, în cele 13 căsuțe, cei mici, dar și cei mari pot găsi daruri pentru cei dragi, bunătăți, decorațiuni și multe surprize.
Programul Orășelului Copiilor:
luni-vineri: 15.00-21.00,
sâmbătă-duminică: 11.00-21.00.