Pedalez EXPLOZIV/ BIKEATHON.ms

Sep-14

14-15 septembrie 2024
Ești pasionat de pedalat și de provocări noi? În weekendul 14-15 septembrie ai cel mai bun context să le îmbini, susținând o cauză locală: proiectul nostru bilingv, de educație non-formală, ExplozivArt.
Fii parte din eveniment alături de noi! Donează sau înscrie-te la pedalat și devii ambasadorul nostru: https://bikeathon.ms/projects/42
Participarea ta ne ajută enorm să putem continua proiectul și să le oferim tinerilor din Târgu-Mureș o alternativă necesară, aplicată și interdisciplinară la programele școlare.
ExplozivArt (ediția 2) este un proiect de educație culturală nonformală, bilingv, care se adresează elevilor din liceele târgumureșene. Pornit din dorința de a le oferi o alternativă la programele școlare, axate în principal pe noțiuni teoretice, ExplozivArt urmărește, printr-o serie de ateliere interdisciplinare și de producere a unui spectacol de teatru, implicarea lor în activităti practice și interactive care să îi ajute să se înțeleagă mai bine pe ei și comunitatea din care fac parte, să le dezvolte competențe necesare în mai multe domenii de activitate, nu doar în cele artistice și să creeze un cadru în care să poată vorbi despre problemele specifice vârstei lor simțindu-se în siguranță.
Te-am convins?  Ne vedem pe traseu! Răspândește vestea între prieteni și haideți să avem 2 zile pline de mișcare, voie bună și altruism.

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay