TBT Race - Transilvania Bike Trails Race
Ce este TBT Race și cum a început această poveste frumoasă?
TBT Race adica Transilvania Bike Trails Race este un concurs care-și propune să promoveze zona localităților săsești unde se află rețeaua Transilvania Bike Trails Network, adică Viscri, Criț, Bunești, Cloașterf, Meșendorf, Saschiz și acum chiar și Sighișoara pentru că poteca ajunge și în oraș și e chiar foarte frumoasă.
În același timp TBT Race nu e doar un concurs de mountainbike, este un festival pe 5 zile în care în fiecare zi se face un tur cultural, se vizitează meșteri, fortificații, case renovate cu respect, există muzică, proiecții de filme, mâncare bună, evenimente culinare colaterale, școală pentru copii, petrecere la foc, iar în fiecare zi se iese la o tură cu bicicleta.
Istoricul evenimentului este legat de originea traseelor. Încă de acum aproximativ 15 ani veneam în zonă cu echipa de aventură de la vremea respectivă pentru antrenament, echipă alcătuită din Allen Coliban și Cornel Stanciu din Bunești. De atunci a apărut ideea marcării traseelor și apoi, după ce Cronel s-a angajat la Fundația Adept a apărut oportunitatea pietruirii lor pentru că într-una din dați ne-am noroit destul de mult cu invitații noștri din Ungaria, de la Merida. După pietruire, primele 2 concursuri au fost făcute pentru copii din zonă și pentru lansarea diferitelor secțiuni de traseu. Potecile au fost făcute cu fonduri Norvegiene și Elevețiene accesate de Fundația Adept, cu muncă locală și voluntariat din când în când.
De ce tocmai Saschiz?
Prima ediție oficială de TBT Race a fost în 2014, pe o singură distanță, și a avut startul și sosirea în Viscri, satul de care eram cei mai apropiați și unde ne-au găzduit, ca de fiecare dată, Mihai și Raluca de la Viscri 125, loc care ne-a inspirat, motivat, ne-a ajutat să depășim momentele de stres și ne-a relaxat după.
A doua ediție a fost mutată în Criț pentru că voiam să promovăm fiecare sat în parte.
La a 3a ediție eventimentul a crescut foarte mult și am mutat startul în Saschiz cu 3 distanțe, nu cu una. A fost găsit un loc de camping foarte frumos, în brazi pentru cei care nu găseau cazare sau care voiau să aibă experiența campatului în natură. Au fost locuri mai multe de cazare și mai aproape de Sighișoara. Există și piața mai mare pentru start, concerte, expo, relaxare. Am fost ajutați de primărie cu infratructură și mai ales cu parcările ca să nu avem așa multe mașini pe străzile frumoase sau folosite pentru concurs. Oamenii s-au implicat mai mult și mai ales cei de la Fundația Adept.
Astfel în 2019 TBT Race a devenit al 2-lea cel mai mare concurs din România cu 1455 de participanți, participanți care vin cu familia pentru mai multe zile.
Concursul e internațional vin cicliști din țările învecinate dar și special din cele mai îndepărtate ca să-și facă vacanța aici. Filmul de anul trecut cu norvegianul Willy Fredriksen care vine cu prietenii de la prima ediție e un exemplu bun pentru cum poate fi vazută Romania sau zona aceasta prin intermediul concursului.
Cine poate participa la concurs?
La concurs poate participa aproape oricine dornic de mișcare pentru că am făcut distanțele accesibile pentru toată lumea în funcție de experiență. Pentru cei mici există și o școală de mtb cu ore în fiecare zi înaintea concursului.
La concurs poate participa aproape oricine dornic de mișcare pentru că am făcut distanțele accesibile pentru toată lumea în funcție de experiență. Pentru cei mici există și o școală de mtb cu ore în fiecare zi înaintea concursului.
De ce să meargă lumea la TBT Race în acest an?
La TBT ar putea să meargă lumea pentru cumulul de activități din care pot alege, pentru oamenii întâlninți, pentru locurile naturale, pentru o vacanță activă, pentru istoria locurilor de care te poți apropia mai mult cu un ghid și cu activități locale, pentru muzică, pentru nivelul organizării pe care încercăm să-l ținem la un nivel cum puține țări îl au chiar dacă nu avem prea multe resurse, pentru medaliile superbe inspirate din elemente locale, pentru festivitatea de premiere, pentru ce-i place fiecăruia, pentru ce poate da și pentru ce poate primi ca să fie o atmosferă bună.